Petrolul – CS Comunal 1599 Șelimbăr/ Pentru menținerea pe primul loc!

Ajunși, de două etape, în fotoliul de lideri ai eșalonului secund, petroliștii vor juca, mâine, de la ora 11.00, pentru a-și apăra această poziție. După primele confruntări ale rundei a 9-a, ce se va încheia cu partida de pe „Ilie Oană”, formația noastră se află pe locul doi, fiind devansată de Concordia Chiajna, dar o victorie obținută în fața lui CS Comunal 1599 Șelimbăr îi va garanta revenirea în fruntea clasamentului.

Va fi, din nou, un duel cu o nou-promovată, formația sibiană ajungând, de altfel, pentru prima dată pe „Ilie Oană”, un meci pe care, însă, elevii lui Nicolae Constantin îl vor trata cu maximă atenție. „Întâlnim o nou-promovată, dar care vine după o serie de patru meciuri cu rezultate pozitive. Are jucători cu experiența primelor două eșaloane trecută în CV și trebuie, astfel, să ne tratăm adversarul cu toată seriozitatea”, a spus antrenorul „galben-albaștrilor”. „Vom face tot posibilul să câștigăm și să revenim pe primul loc. Ne-ar prinde bine să fim în frunte și după această etapă, pentru că am pregăti în liniște următoarele confruntări. Dar, eu nu mai văd ca pe o presiune faptul că trebuie să rămânem pe locul 1. A fost, sper că am înțeles cu toții și am trecut peste ea, iar acum ne dorim să stăm cât mai mult în frunte și, astfel, presiunea să fie pe adversarii noștri”, a continuat Constantin, cel care a vorbit și despre configurația ierarhiei, în perspectiva luptei pentru play-off. „Așa cum anticipam, clasamentul pare că se rupe și cele șase echipe care se vor bate pentru promovare și locurile de baraj s-au cam ales. Nu știu dacă mai pot să apară mari surprize, iar primul nostru obiectiv este să strângem cât mai multe puncte în sezonul regular și apoi vom vedea ce se va întâmpla în play-off”, a mai adăugat tehnicianul petroliștilor.

Cu doar două goluri primite în această ediție de campionat, Petrolul are, evident, una dintre cele mai bune defensive din campionat, portarul Raul Avram vorbind și el despre confruntarea de mâine, cu CS Comunal 1599 Șelimbăr. „Am văzut câteva meciuri ale lor și am remarcat că sunt bine organizați. Vin după câteva rezultate bune, au jucători cu experiență, dar asta nu ne sperie. Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână și sper să câștigăm cele trei puncte și să rămânem pe primul loc și după această etapă. Cât despre mine, sper să țin poarta închisă cât mai mult timp! Acesta este targetul meu, iar jocul ne dă speranțe că suntem pe drumul cel bun”, a spus Raul Avram, în cadrul unei conferințe de presă pe care o puteți urmări, integral, pe FCP TV (aici).

Și pentru întâlnirea de mâine petroliștii acuză o serie de indisponibilități, Armando Vajushi, Bart Meijers, Sory Diarra sau Nicolai Cebotari fiind,în continuare, accidentați. „Avem, din fericire, un lot suficient de mare, astfel încât să-i îi putem înlocui pe cei cu probleme medicale. Sperăm ca și ei să revină cât mai repede și să fim în efectiv complet pentru următoarele partide”, a afirmat Nicolae Constantin.

Pentru întâlnirea de mâine, biletele sunt disponibile on-line, pe www.entertix.ro, dar și la casa de bilete a stadionului, deschisă, astăzi, până la ora 17.00, iar mâine de la 8.00. Având în vedere rata de incidență a cazurilor COVID-19 din Municipiul Ploiești, accesul spectatorilor va fi permis până la 30% din capacitatea maximă a stadionului „Ilie Oană”, pentru următoarele categorii:

– Persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

– Persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore (testele trebuiesc eliberate de către Laboratoare autorizate).

– Persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV-2 (cu prezentarea documentelor medicale doveditoare).

Începând cu ora 8.00, la stadionul „Ilie Oană” vor fi amenajate două puncte de testare rapidă, în zona casei de bilete și la intrarea spre Tribuna II.

IMPORTANT: în conformitate cu noul Protocol Medical pentru desfășurarea competițiilor, aprobat de către Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal, în data de 13 august, minorii sunt exceptați de la obligativitatea testării!

Următorul meci

Farul Constanța vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Viitorul, Ovidiu
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11837
21832
31832
41831
51826