Petrolul Ploiești – Dinamo București/Derbi pentru podium!

Ne pregătim pentru ultima linie dreaptă a anului, o perioadă extrem de intense, cu șapte meciuri, unul mai important ca celalalt, întinse pe durata a doar patru săptămâni. Primul dintre ele, mâine seară, de la ora 20.45, pe „Ilie Oană”, contra lui Dinamo București. Nu doar un derbi, ci și un joc extrem de important pentru clasament, în condițiile în care ambele combatante sunt implicate în lupta pentru un loc în play-off.

Petrolul abordează confruntarea de pe treapta a treia a podiumului, având un punct mai mult decât adversara de mâine seară, și, evident, își dorește să-și consolideze poziția. „Se simte că urmează un derbi, se vede din atmosfera și din energia ce înconjoară clubul în această perioadă! Sper să vină mulți suporteri la meci și să ne susțină, pentru că este un joc foarte important. Suntem pe locul trei, dar privim clasamentul și vedem că sunt multe echipe întinse pe 3-4 puncte, așa că fiecare victorie, ba chiar fiecare punct obținut, va conta foarte mult. Sper să avem un stadion plin și, cu suportul fanilor, să obținem un rezultat bun, să o învingem pe Dinamo”, a afirmat antrenorul bosniac Sanjin Alagic, prefațând duelul de mâine seară.

„Dinamo este o echipă foarte bună, care a înregistrat un progres important de când se află sub comanda lui Zeljko Kopic. Au jucatori interesanți și în ofensivă, fotbaliști cu o calitate individuală foarte bună, dar și în apărare. Va fi un meci foarte dificil, dar să nu uităm că suntem echipa cu cele mai puține înfrângeri, alături de Universitatea Cluj, ceea ce arată că suntem puternici și sperăm să continuăm pe această cale, pentru că, în opinia mea, următoarele 4-5 jocuri vor fi cruciale pentru toate echipele care se luptă pentru un loc în play-off. Trebuie să rămânem concentrați, să fim determinați, să evoluăm la capacitate maximă și să sperăm că vom exploata toate oportunitățile ce se vor ivi în perioada următoare și vom obține cât mai multe puncte”, a adăugat Alagic. „Nu au apărut indisponibilități de data recentă la nivelul lotului, singurul dubiu pe care îl avem este legat de Nana Bempah, încă nu știm dacă va fi apt sau nu. În rest toată lumea este bine, baietii sunt optimiști, s-au antrenat foarte bine și sunt determinați să obțină un rezultat pozitiv”, a conchis Alagic.

Despre meciul cu Dinamo a vorbit și Alexandru Mateiu, cel care a amintit și de „accidentul” din tur, atunci când bucureștenii au câștigat, pe arena „Arcul de Triumf”, cu 4-1, administrându-i echipei noastre una dintre cele două înfrângeri din acest sezon. „Cu siguranță că n-am uitat meciul din tur și va trebui să arătăm o altă față. Dinamo are un lot bun, va fi, cu siguranță, un meci dificil, un meci de luptă, dar jucăm acasă, n-am pierdut în fața propriilor suporteri și sunt sigur că vom fi puternici și mâine seară”, a spus Mateiu.

Partida va începe la ora 20.45 și va fi condusă de către o brigadă formată din Horațiu Feșnic (Cluj Napoca) – Valentin Avram (București) și Alexandru Cerei (Cluj Napoca). Arbitru de rezervă: Ovidiu Robu (Chitila). Arbitru VAR: Sebastian Colțescu (București). Arbitru AVAR: Bogdan Dumitrache (București). Observatori: Eduard Alexandru (Ploiești) și Irina Mîrț (București).

Biletele pentru această confruntare pot fi procurate on-line, accesând siteul www.iabilet.ro, dar și de la casa stadionului, ce va fi deschisă începând cu ora 10.00.

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043