Petrolul – Steaua 5-1/Povestea unui meci rămas în memoria suporterilor „lupilor”!

Prima etapă a ediției 1999/2000 aducea și primul rezultat șoc al campionatului. La Ploiești, în fața a circa 9000 de spectatori aflați pe vechiul „Ilie Oană”, Petrolul a dat de pământ cu Steaua, tabela de marcaj indicând, la final, un 5-1 ce a rămas întipărit în memoria multora dintre suporterii „lupilor”.

Petrolul avea, la acel moment, o echipă tânără și promițătoare. Se încheiase, deja, procesul prin care generația câștigătoare a „Cupei” în 1995 fusese înlocuită aproape în totalitate, și, cu Virgil Dridea pe banca tehnică, „găzarii” luau startul într-un campionat de la care așteptau o clasare superioară poziției a opta ocupată în ediția precedentă. De partea cealaltă, Steaua, condusă de Emerich Ienei, venea după un loc trei în stagiunea anterioară și era privită ca favorită, dar, în acea zi, la Ploiești, a fost redusă doar la statutul de simplă anonimă.

În mare parte, lucrurile au fost lămurite încă din prima repriză. Cristi Vlad (11) a deschis scorul, apoi Bogdan Onuț (22) a dublat avantajul, transformând o lovitură de pedeapsă dictată după ce Belodedici l-a faultat pe Liviu Negoiță. Bucureștenii au redus din handicap prin Laurențiu Roșu (29), cel care, peste ani, avea să fie ”secundul” lui Cosmin Contra pe banca petroliștilor, dar Daniel Costescu (43) avea să refacă, până la pauză, distanța de două lungimi.

După reluare, lucrurile au curs tot în favoarea echipei lui Virgil Dridea, misiunea devenind și mai simplă din momentul în care Baciu (48) era eliminat, iar Steaua juca, astfel, vreme de aproape o repriză în inferioritate numerică. Petroliștii au profitat și au mai punctat de două ori până la final, prin „căpitanul” Nicolae Constantin (50) și prin Florin Pârvu (83).

„Nu avem ca obiectiv pentru acest sezon un loc anume. Dar, dacă vom avea posibilitatea atacării unei cupe europene nu ne vom da în lături”, spunea, imediat după joc, Virgil Dridea, într-o declarație găzduită de către Gazeta Sporturilor, cotidianul care a alocat spații largi acelui meci, așa cum se poate vedea în facsimilul ce ne-a fost pus la dispoziție de către statisticianul sportiv Romeo Ionescu.

Din păcate, însă, sezonul nu a curs așa cum și-ar fi dorit tehnicianul petroliștilor, pentru că, în ciuda unei alte victorii de răsunet obținută în fața Stelei în retur, 4-1 în „Ghencea”, Petrolul termina campionatul pe locul 11.

Povestea jocului disputat pe 24 iulie 1999 o puteți vedea mai jos, într-o amplă galerie foto, semnată de către Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu), dar și în format video, în această seară, de la ora 21.00, atunci când, pe canalele oficiale de Facebook (aici) și YouTube (aici) ale clubului nostru va rula o amplă înregistrare a acelei întâlniri.

FC Petrolul – Steaua București 5-1 (3-1)

Marcatori: Vlad (11), Onuț (22, pen.), Costescu (43), N. Constantin (50), Pârvu (83)/Roșu (29).

Petrolul: Florentin Rădulescu – Cristian Crăciun (90 Eusebiu Tudor), Bogdan Onuţ, Octavian Grigore, Nana Falemi, Liviu Negoiţă – Cristi Vlad, Florin Pîrvu (87 Dinu Todoran), Marius Irimescu – Nicolae Constantin, Daniel Costescu (66 Orlando Gheorghe). Antrenor: Virgil Dridea.

Steaua: Zoltan Ritli – Laurențiu Reghecampf, Andrei Chiorean (51 Dorin Zotincă), Miodrag Belodedici, George Ogăraru – Ionuț Luţu, Marius Baciu, Eugen Trică, Laurențiu Roşu – Ionel Dănciulescu, Cristian Ciocoiu (52 Elton Ceno). Antrenor: Emeric Ienei.

Au arbitrat: Marian Salomir – Patrițiu Abrudan și Ion Dumitrică.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Farul Constanța

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043