Politehnica Iași – FC Petrolul se va juca duminică, de la ora 16.00

Liga Profesionistă de Fotbal a modificat ora de start pentru cele trei partide care se vor disputa duminică, simultan, în cadrul ultimei etape din faza play-out a Superligii. Astfel, programate inițial să înceapă la ora 17.00, meciurile Politehnica Iași – FC Petrolul, FC Botoșani – AFC Hermannstadt și Unirea Slobozia – Sepsi OSK Sf. Gheorghe vor lua startul de la ora 16.00.

Cele trei confruntări vor stabili cea de-a doua retrogradată directă, dar și formațiile care vor merge la baraj. Pentru a evita locurile de baraj, echipa noastră are nevoie ca una dintre următoarele condiții să fie îndeplinită:

  • Nu pierde la Iași. În această situație, prezența în viitoarea ediție a Superligii este asigurată, indiferent de ceea ce se întâmplă în celelalte două partide;
  • Pierde la Iași. Chiar și un astfel de deznodământ poate fi suficient, dar doar în situația în care FC Botoșani și Sepsi OSK nu reușesc să-și câștige meciurile.

Reamintim că, în cazul unei egalități de puncte, FC Petrolul Ploiești este în avantaj față de oricare dintre celelalte contracandidate, prin prisma faptului că nu a beneficiat de rotunjire la finalul sezonului regular (primul criteriu de departajare), dar și pentru că a acumulat mai multe puncte în prima fază a campionatului (al doilea criteriu de departajare).

Iată cum se prezintă clasamentul înaintea ultimei runde a stagiunii

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă