Petrolul a pierdut jocul amical disputat, astăzi, la Buftea, în compania echipei de pe locul trei al eşalonului secund, Chindia Târgovişte. Dâmboviţenii s-au impus la limită, 2-1 (1-1), administrându-le, astfel, “galben-albaştrilor” primul eşec din vara lui 2016 încoace.
Trupa lui Romulus Ciobanu a început în forţă testul jucat pe sinteticul de la Buftea şi, după doar 30 de secunde, Nini Popescu reuşea să trimită mingea în plasa porţii adverse, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid în care s-ar fi aflat jucătorul „lupilor”. O amânare de doar două minute a deschiderii de scor, pentru că, la o lovitură liberă bătută în careul târgoviştenilor, Ichim a prelungit cu capul, în faţa porţii, de unde ANTOCHE (3) a reuşit să-l învingă pe Iustin Popescu.
Chindia a reuşit, treptat, să echilibreze duelul, iar Jurj (18) a profitat de o respingere neconvingătoare a defensivei petroliste, la o lovitură de la colţul terenului, şi, cu un şut expediat de la 13-14 metri, a punctat pentru 1-1. Tot el putea să-şi aducă echipa în avantaj cu 10 minute înainte de pauză, atunci când a reluat, din marginea careului mic, pe lângă poarta lui Avram, pentru ca, în finalul primei părţi, Nini Popescu (43) să ţintească plasa laterală, cu un şut de la 10-12 metri.
După reluare, Chindia a trecut la conducere, atunci când, pe o minge recuperată la mijlocul terenului şi o pasă în adâncime, Cherchez (52) a scăpat pe dreapta şi l-a învins pe Avram, cu un şut la colţul lung. A urmat, până la final, un joc în care petroliştii au avut mai mult posesia şi au dictat ritmul, dar dominarea teritorială a elevilor lui Romulus Ciobanu nu a produs şi golul egalizator. Petrolul cunoaşte astfel, pentru a doua oară de la startul noului proiect, gustul înfrângerii, precedentul eşec fiind înregistrat la chiar primul joc, pe 13 august 2016, pe terenul lui CS Blejoi.
„Lupii” îşi vor continua cantonamentul de la Buftea până sâmbătă, atunci când este programat testul cu CS „U” Craiova 2.
………………………..
FC Petrolul Ploieşti – Chindia Târgovişte 1-2 (1-1)
Marcatori: Antoche (3)/Jurj (18), Cherchez (52).
Petrolul: Avram – Antoche (76 Prunescu), Ichim (85 Frincu), Olaru (85 Țicu) – Saim Tudor (76 Catana), Chindriș, Andor (70 Ene), Velisar – N. Popescu (62 Lambru), Ciocalteu (72 Carjan), Păun (62 Arnautu). Antrenor: Romulus Ciobanu.
Chindia: I. Popescu – Vătavu, Acasadrei, Ciobotariu, Martac – Pencea, L. Mihai – Jurj, Florea, Cherchez – Stoica. Au mai jucat: Mirică – Dumitraşcu, Licu, Rogoveanu, Neguţ, C. Dinu, Nisipeanu. Antrenor: Nicu Croitoru.