Primul antrenament al verii

”Lupii” au pus capăt vacanței, Flavius Stoican și asistenții săi conducând, astăzi, primul antrenament al verii. Ședința de pregătire s-a desfășurat la Strejnic, la ea participând 24 de jucători, mulți dintre aceștia aflați, încă, la vârsta junioratului.

Așa cum oficialii Petrolului au anunțat la conferința de presă de astăzi, lotul ”galben-albaștrilor” va trece printr-o restructurare amplă în această vară. Astfel, la prima ședință de pregătire desfășurată sub comanda lui Flavius Stoican, cel care va fi ajutat de un staff alcătuit din Silviu Ion (antrenor secund), Mihai Ștețca (antrenor portari), Radu Vasilcan (preparator fizic), Claudiu Bătineanu (kinetoterapeut) și Timofei Cârlig (scouting), din efectivul cu care s-a terminat stagiunea 2018-2019 au mai rămas portarul Cezar Lungu și jucătorii de câmp Alberto Olaru, Valentin Țicu, Alexandru Saim Tudor, Sergiu Arnăutu, Cătălin Ștefănescu, Laurențiu Marinescu, Alexandru Stoica, Robert Enache și Mario Bratu. Alături de ei, la reunirea de astăzi au mai fost prezenți mai mulți juniori ai clubului, precum Alex Radu (portar), Andrei Iacob, Raul Bucur și Mihai Constantinescu, consemnându-se, totodată, și o revenire, aceea a lui Mihai Velisar, fundașul stânga împrumutat, pe parcursul stagiunii de primăvară, la Gloria Buzău.

La capitolul noutăți absolute, „lupii” au punctat, la primul antrenament, cu o serie de jucători având experiența primului eșalon: fundașul central brazilian Walace Alves da Silva (29 ani, ultima dată în Egipt, la Ittehad Alexandria), mijlocașii centrali Ionuț Cionac (28 ani, ex-Politehnica Iași) și Mădălin Mihăescu (30 ani, ex-Politehnica Iași), mijlocașul de bandă dreaptă Alexandru Zaharia (29 ani, ex-Politehnica Iași) și fundașul dreapta Ștefan Bărboianu (31 ani, ex-Concordia Chiajna). De asemenea, tot la capitolul noutăți absolute, la ședința de pregătire de astăzi au mai participat tânărul internațional Antonio Manolache (19 ani, fost junior al ”lupilor”, trecut, ulterior, pe la Groningen și ACS Poli Timișoara), precum și juniorii Cătălin Vaida, Răzvan Milea și Giovani Petcu (toți trei născuți 2000). De menționat și că fundașul dreapta Andrei Rus, împrumutat în retur la Gloria Buzău, va intra, de mâine, în programul de pregătire al petroliștilor.

În ceea ce privește programul de pregătire din această vară, de miercuri ”lupii” vor pleca în primul cantonament, la Hotel Piatra Mare din Poiana Brașov, stagiul urmând să se întindă până pe data de 6 iulie și să cuprindă și două teste cu echipe din zonă. Apoi, în intervalul 10 iulie – 22 iulie, petroliștii își vor stabili cartierul general în Turcia, la Patalya Thermal Resort Hotel, în apropiere de Ankara, acolo unde vor susține și o serie de jocuri de pregătire.

Lotul prezent la reunire:

PORTARI: Cezar Lungu; Alex Radu

Jucatori de camp: Alberto Olaru; Valentin Țicu; Alexandru Saim Tudor; Robert Enache; Mario Bratu; Sergiu Arnautu; Cătălin Ștefanescu; Laurențiu Marinescu, Alexandru Stoica, Mihai Velisar, Walace Alves da Silva (29 ani, Brazilia, fundaș central, ex-Ittehad Alexandria), Ionuț Cioinac (28 ani, ex-Politehnica Iași); Ștefan Bărboianu (31 ani, ex-Concordia Chiajna); Alexandru Zaharia (29 ani, ex-Politehnica Iași); Mădălin Mihăescu (30 ani, ex-Politehnica Iași); Antonio Manolache (19 ani, ex-ACS Poli Timișoara), Andrei Iacob (FC Petrolul juniori); Raul Bucur (FC Petrolul juniori); Mihai Constantinescu (FC Petrolul juniori), Cătălin Vaida (junior), Răzvan Milea (junior), Giovani Petcu (junior).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs CSM Slatina (On time)

Stadion Ilie Oană
Liga 2

Clasament

LocClubMPct
1820
2919
3817
4915
5814