Rapid București – FC Petrolul/Mobilizare pentru „Primvs Derby”

Duelul cu Dinamo a trecut. A lăsat urme, dar a rămas în spate. Pentru că așa te obligă fotbalul, să te gandesti, în primul rând, la ceea ce urmează. Și partea frumoasă este că, la doar câteva zile distanță, avem un nou meci de gală! „Primvs Derby”, Rapid vs Petrolul, se va juca vineri seară, în „Giulești”, cu începere de la ora 20.45.

Nu e timp de lamentări, de păreri de rău, nici măcar de justificări sau de alte explicații. Eșecul cu Dinamo a durut, ca rezultat, poate și ca prestație a echipei noastre, dar vine, repede, derbiul cu Rapid. Cel care canalizează energiile suporterilor, ale jucătorilor, ale tuturor celor implicați în fenomen, genul de meci pe care îl astepti un sezon întreg. Iar farmecul este și mai mare atunci când derbiul e legat și de o miză important, pentru că atât Petrolul, cât și Rapid, sunt implicate în lupta pentru un loc în play-off-ul Superligii.

„Ne asteapta un meci interesant, cu atât mai mult cu cât nu e niciodată ușor să joci împotriva Rapidului. Venim după o partidă cu Dinamo în care nu am fost la cel mai bun nivel, dar sper ca echipa să arate determinare și să demonstreze că are calitatea necesară să-și revină rapid și să facă un meci bun. Nu am avut suișuri și coborâșuri pe parcursul sezonului, am fost constanți, în general, iar asta spune destule despre caracterul echipei, așa încât cred că baietii sunt pregătiți să arate că au curaj și vor merge la București determinați să facă un meci excelent și să obțină un rezultat pe măsură”, a spus tehnicianul bosniac Sanjin Alagic. „E important să fim concentrați, agresivi, determinați și să jucăm inteligent din punct de vedere tactic. Știm care sunt punctele forte și cele mai puțin bune ale adversarului, am încercat pe parcursul săptămânii să transferăm aceste informații și către jucatori, și sperăm ca ei să le implementeze în evoluția lor. Avem în fața noastră o serie de meciuri foarte dificile, multe derbiuri, așa că va fi important să adunăm cât mai multe puncte înaintea vacanței de iarnă. În condițiile campionatului echilibrat din România, orice punct câștigat poate fi foarte prețios, la fel cum orice greșeală făcută poate conta foarte mult”, a adăugat Alagic.

Și Lucian Dumitriu așteaptă cu nerăbdare confruntarea din Giulești. „Știu că va fi o atmosferă frumoasă, iar pe un jucător asta nu poate decât să-l motiveze și mai mult. Ne va aștepta un meci dificil, cu o echipă care traversează o formă bună, dar, evident, ne dorim să obținem un rezultat favorabil. Știm cu toții ce înseamnă pentru toată suflarea petrolistă un duel cu Rapidul, așa încât vrem ca, după meciul de mâine seară, să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte”, a spus fundașul stânga al „galben-albaștrilor”.

Petroliștii s-au antrenat, în această după-amiază, la Ploiești, după care au luat drumul Capitalei, acolo unde vor înopta înaintea confruntării de mâine. Din lot nu face parte Marian Huja, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar lista accidentaților a rămas neschimbată, Nana Bempah, Fabricio Baiano sau Vali Țicu fiind, după cum bine se știe, indisponibili.

Partida va începe la ora 20.45 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Andrei Florin (Târgu Mureș) – Ferencz Tunyogi (Zalău) și Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Iulia Dima (București). Arbitru VAR: Andrei Florin Chivulete (București). Arbitru AVAR: Sorin Costreie (Voluntari). Observatori: Augustus Constantin (Rm. Vâlcea) și Octavian Goga (Brașov).

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043