Remiză în prima verificare: 1-1 cu FK Belasica

Vremea a ţinut, până la urmă, cu fotbalul în Antalya şi, într-o „fereastră” de circa două ore în care ploaia s-a oprit, Petrolul a putut să susţină primul joc de verificare al anului. „Lupii” au terminat la egalitate, 1-1, meciul cu formaţia macedoneană de primă ligă FK Belasica, golul formaţiei pregătite de către Mugurel Cornăţeanu fiind marcat de către Bogdan Rusu (63).

Chiar dacă ploaia părea să ameninţe în mod serios desfăşurarea meciului dintre FC Petrolul şi FK Belasica, în cele din urmă programul s-a respectat, iar ploieştenii au izbutit să susţină, până la urmă, primul test al anului. Unul pe care l-au încheiat nedecis, 1-1, după 90 de minute în care au dominat, în general, ostilităţile, având şi cele mai mari ocazii de gol ale întâlnirii.

Cu şapte dintre jucătorii transferaţi în această iarnă apăruţi în formula de start, „lupii” au fost aproape să deschidă scorul în minutul 10, atunci când „capitanul” Laurenţiu Marinescu a şutat de la 20 de metri, dar portarul Dimitar Georgiev a respins în corner, balonul atingând şi transversala. A urmat replica macedonenilor, dar Brînză (12) a salvat, cu piciorul, la şutul lui Pepi Georgiev (12), după care a venit, însă, marea ocazie a lui Robert Moldoveanu (17), cel care a reuşit să elimine din joc, prin dribling, doi adversari, dar, ajuns faţă în faţă cu portarul advers, a şutat în acesta! Marinescu (34) şi Kozoronis (41) i-au dat, mai apoi, emoţii lui Dimitar Georgiev, cu şuturi de la distanţă, iar repriza s-a încheiat cu o nouă ocazie a petroliştilor, un şut al lui Stoica din lateral dreapta, respins în corner de către portarul advers.

După reluare, oarecum contrar cursului jocului, Belasica a reuşit să deschidă scorul, atunci când Mirchevski (57) a dejucat pasul la ofsaid făcut de fundaşii petrolişti şi, rămas singur cu Tordai, a plasat balonul pe lângă goal-keeperul petroliştilor. Echilibrul s-a restabilit, însă, foarte repede, atunci când RUSU (63) a primit o pasă în adâncime de la Kozoronis şi l-a „executat” pe Georgiev, acesta fiind şi scorul final, jocul scăzând în intensitate odată cu trecerea minutelor.

De mâine, ploieştenii vor reveni la programul cu două antrenamente, iar sâmbătă vor susţine următoarea verificare, în compania formaţie FC Drita Gjilan, campioana en-titre din Kosovo.

FC Petrolul – FK Belasica (Macedonia) 1-1 (0-0)

Marcatori: Rusu (63)/Mirchevski (57).

FC Petrolul: Brînză (30 Tordai, 60 Bolboaşă) – Borţa (64 Olaru), Sarris (64 Ghinga), Cazan (64 Ţigănaşu), Ţicu – Chindriş (64 Puşcaş) – Kozoronis (64 N. Popescu), Marinescu (64 Malakyan) – Rusu (64 Arnăutu), Moldoveanu (64 S. Tudo), Stoica (64 Ştefănescu). Antrenor: Mugurel Cornăţeanu.

FK Belasica: D. Georgiev – Serafimovski, Drobarov, Mitevski, Milushev –Kalapachki, Vujchich – Solev, Todorov, Mirchevski – P. Georgiev. Au mai jucat: N. Vujanac – Djonov, Istatov, Stojanov, Bazhirov, Stojkov, Jankov, Baldovaliev. Antrenor: Rade Cicmilovich.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11126
21022
31121
41119
51115