Repetiție utilă: FC Petrolul – FC Voluntari 3-0

Mehmet Topal a revenit pe banca tehnică a „lupilor” la doar câteva ore după ce a aterizat în România, conducându-și, astăzi, elevii, în meciul amical disputat în compania divizionarei secunde FC Voluntari, formație antrenată de către Florin Pîrvu. Partida s-a desfășurat până la urmă pe terenul sintetic de la Pleașa, după ce suprafața de joc de la Ghermănești, acolo unde fusese programată inițial, a avut de suferit din cauza ploii, și s-a încheiat cu victoria clară a formației nostre: 3-0 (2-0).

Pentru Topal a fost, așadar, un bun prilej de a-și cunoaște noii elevi, cei mai mulți dintre ei venind la Petrolul după cele două mandate ale tehnicianului turc, din sezonul trecut. Practic, din primul „11” aliniat contra ilfovenilor, doar Bălbărău, Ricardinho și Hanca au mai lucrat cu Topal, iar printre rezerve s-au mai aflat alți patru „supraviețuitori”, Mateiu, Ludewig, Bogdan Marian și Vali Gheorghe, asta în condițiile în care Grozav, Papp și Jyry nu s-au aflat deloc în lot, fiind menajați.

Meciul a avut un ritm bun, în ciuda condițiilor atmosferice nu tocmai prielnice, și s-a încheiat cu o victorie detașată a „găzarilor”, diferența fiind făcută încă din primele 20 de minute. Purtător al banderolei de „căpitan” în acest joc, Sergiu HANCA (15) a deschis scorul cu o execuție superbă, trimițând balonul dintr-o lovitură liberă, executată din stânga, de pe linia laterală a careului de 16 metri, direct în vinclul opus! Două minute mai târziu, AIMBETOV (17) a majorat diferența, punctând cu un șut din interiorul careului, pentru atacantul kazah fiind, astfel, prima reușită în tricoul Petrolului. După pauză, Vali GHEORGHE (59) a stabilit rezultatul final, înscriind după o pătrundere pe stânga și un șut pe lângă portarul advers.

O repetiție utilă, așadar, cu zece zile înainte de revenirea pe teren pentru un joc oficial, întâlnirea din etapa a 3-a a fazei play-out, cu FK Csikszereda. Meciul se va disputa luni, 6 aprilie, de la ora 17.30, pe „Ilie Oană”.

FC Petrolul – FC Voluntari 3-0

Marcatori: Hanca (15), Aimbetov (17), V. Gheorghe (59).

Petrolul: Bălbărău (46 Krell) – Ricardinho (46 Diogo Rodrigues), Ignat, Guilherme, Dumitrescu (46  B. Marian) – Boateng (46 Mateiu), Dulca (46 Dogmo) – Pop (46 Ludewig), Hanca (cpt) (75 Dumitrache), Rafinha (46 V. Gheorghe) – Aibetov (46 Chică-Roșă).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs FK Csikszereda

Stadion Ilie Oană
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă