Dacă, ieri, vremea a jucat ceva feste în Antalya, alungându-i pe petroliști la Belek pentru antrenamentul de dimineață și trimițându-i, mai apoi, la sala de forță pentru cel de după-amiază, astăzi lucrurile au reintrat în normal. Soarele și-a făcut, din nou, apariția, astfel încât elevii lui Costel Enache au putut să se pregătească pe terenurile de la „Kamelya Collection”.
Younes – separat, Vajushi – repaus!
Costel Enache nu-i are, în aceste zile, la antrenamente pe Hamza Younes și Armando Vajushi, ambii acuzând probleme de natură medicală. Younes s-a pregătit, ieri, la sală, iar astăzi a iesit pe teren, însă a urmat un program separat față de colegii săi, sub îndrumarea preparatorului fizic Alessandro Cittadino.
În schimb, Vajushi a primit, din partea staffului medical, un repaus de 3-4 zile, în cazul său fiind vorba, cel mai probabil, de o contractură musculară.
Mâine, al doilea joc
Petroliștii vor susține, mâine, cel de-al doilea test al acestui stagiu, adversara provenind tot din eșalonul secund al Rusiei. Este vorba despre FC SKA Khabarovsk, echipă ce ocupă poziția a opta în competiția internă.
Jocul se va desfășura la Belek, începând cu ora locală 16.00, adică un ceas mai devreme în România.