În condițiile în care eșalonul secund a luat o pauză de două săptămâni, pentru a face loc acțiunilor echipelor reprezentative, petroliștii au avut parte de un mic respiro la începutul acestei săptămâni. Astfel, imediat după meciul de duminică dimineață, cu CSC 1599 Șelimbăr, Nae Constantin le-a acordat două zile libere elevilor săi, „lupii” revenind la antrenamente în această după-amiază, pentru o primă ședință de pregătire ceva mai lejeră, specifică readaptării la efort.
La antrenamentul de astăzi, unul fără minge, au participat și jucătorii care, în ultima vreme, s-au confruntat cu probleme medicale, lipsind, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, din efectivul „galben-albaștrilor”. Inclusiv atacantul Marius Coman, cel care, din cauza unei accidentări suferite în perioada de pregătire din vară, a ratat startul sezonului, dar, se află, acum, extrem de aproape de momentul revenirii pe gazon și, implicit, de acela al debutului oficial în tricoul „galben-albastru”. Cum recuperarea a decurs foarte bine, se speră ca, după câteva antrenamente de reacomodare, Marius Coman să reintre, de săptămâna viitoare, în programul normal de pregătire al „lupilor”, alături de coechipierii săi. La rândul lor, Bart Meijers, Sory Diarra, Armando Vajushi și Constantin Stoica par să fi depășit problemele medicale și, cât de curând, vor reîncepe antrenamentele normale, astfel, încât sunt toate șansele ca Nicolae Constantin să aibă la dispoziție efectivul complet până la următorul joc oficial, cel de la Brașov, ce se va disputa duminică, 17 octombrie, de la ora 12.30.
Deocamdată, de la antrenamentele formației nostre lipsesc, așa cum se știe, Valentin Țicu și Alin Boțogan, cei doi tineri jucători fiind plecați, în această perioadă, la echipele naționale „U21” și„U18”. Un alt petrolist ce primise scrisoarea de convocare, fundașul dreapta Sergiu Pârvulescu, a fost nevoit, în cele din urmă, să decline participarea la acțiunea reprezentativei „U19” din cauza unei accidentări, rămând să se trateze la Ploiești.
Altfel, pentru a suplini lipsa unui joc oficial, Petrolul va susține, sâmbătă, un meci de pregătire, cu „porțile închise”, pe terenul prim-divizionarei Dinamo București.