Start cu stângul în campionatele juniorilor

La sfârșitul săptămânii trecute au pornit la drum și competițiile rezervate juniorilor. Din păcate, startul nu a fost unul tocmai fericit pentru reprezentantele clubului nostru, cele care au pierdut meciurile de debut din acest sezon.

* În prima etapă a Ligii de Tineret, FC Petrolul a întâlnit-o, duminică, la Strejnic, pe Rapid București. Meciul a fost unul disputat, încheiat, în cele din urmă, cu victoria oaspeților, scor 3-1 (2-1). Bucureștenii au deschis scorul prin Alexandru Stan (6), dar „lupișorii” au restabilit repede egalitatea, „căpitanul” Sebastian Guiu (19) punctând la capătul unui contraatac purtat de către Mihai Constantinescu. Rapidul a revenit în avantaj după reușita lui Eduard Dănilă (29), pentru ca, după pauză, Rareș Stanciu (67) să înscrie golul care a stabilit scorul final.

Iată lotul pe care l-a avut la dispoziție, în acest meci, Daniel Movilă, antrenorul petroliștilor: Mario Ciorăneanu – Mario Dudu, Hamza Albayrak, Leonard Șoldea, Florin Chivu, Călin Piscan, Mihai Toma, Augustin Dumitrache, Sebastian Guiu, Mihai Constantinescu, Iustin Răducan. Rezerve: Andrei Nicolae – Bîrzan, Liviu Pană, Robert Coman, Leonard Moise, Alessio Tudor, Alejandro Alexe, Ștefan Moraru.

* Tot duminică, și tot pe arena „Conpet”, Petrolul a pierdut în fața Rapidului și în prima etapă a Ligii Elitelor „U17”. Partida s-a încheiat cu victoria clară a vizitatorilor, scor 6-2 (3-1), golurile echipei noastre fiind marcate de către Vladimir Badea (25) și Eduard Enescu (64).

* Sâmbătă s-a desfășurat și prima etapă la nivelul Ligii Elitelor „U16” și „U15”, în ambele competiții reprezentantele clubului nostru deplasându-se la Miercurea Ciuc, pentru confruntările cu formațiile similare ale clubului AFK Csikszereda. Gazdele au câștigat fără emoții cele două întâlniri, 6-1, la „U16”, respectiv 9-0, la „U15”.

* În etapa a doua a sezonului în curs avem programate următoarele partide:

Liga de Tineret – Seria „EST”

Duminică, ora 12.00 (stadion „Ion Țiriac”, București): SC Dinamo 1948 – FC Petrolul Ploiești

Liga Elitelor „U17” – Seria „EST”

Duminică, ora 14.00 (stadion „Ion Țiriac”, București): SC Dinamo 1948 – FC Petrolul Ploiești

Liga Elitelor „U16” – Seria 2

Sâmbătă, ora 12.00 (stadion „Chimia”, Brazi): FC Petrolul – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Liga Elitelor „U16” – Seria 2

Sâmbătă, ora 14.00 (stadion „Chimia”, Brazi): FC Petrolul – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Alăturat, o galerie foto de la meciul din cadrul „Ligii de Tineret”.

Sursa foto: Robert Anghel

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Farul Constanța

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043