Start de cantonament

Pentru petroliști, ziua de azi a coincis cu startul stagiului centralizat din această vară, cantonamentul „lupilor” derulându-se la Ploiești. „Am insistat pentru varianta de a rămâne acasă pentru că aici avem tot ce ne trebuie. Nu depindem de nimeni pentru terenuri, așa că ne putem face treaba în liniște”, spunea, încă de la reluarea pregătirilor, antrenorul Nicolae Constantin, cel care, în această seară, a condus, la Strejnic, un prim antrenament al acestui cantonament.

Deocamdată, efectivul grupării noastre, cazată la Hotel Vigo, numără 23 de jucători:

– Nicolai Cebotari, Raul Avram, Alexandru Radu

– Sergiu Pârvulescu, Alberto Olaru, Ștefan Niță, Viorel Lică, Bart Meijers, Marian Huja, Antoniu Manolache, Valentin Țicu, Aris Oprea;

– Armando Vajushi, Silviu Pană, Alin Boțogan, Robert Enache, Eugeniu Cebotaru, Darius Buia, Mihai Nițescu, Alexandru Saim Tudor;

– Sory Diarra, David Ilie, Simon Măzărache.

După jumătatea săptămânii urmează să ajungă în cantonament și tinerii Mario Bratu, Mihai Constantinescu, Adrian Nicolae și Cristian Licsandru, cei care, în aceste zile, trăiesc emoțiile examenelor de Bacalaureat, fiind, astfel, învoiți pentru a se putea pregăti în liniște.

Sâmbătă, „lupii” vor merge la Brașov, pentru jocul amical cu Farul Constanța, ce se va disputa începând cu ora 13.00.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs FC Botoșani

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043