Trei teste în Antalya

„Lupii” se vor pregăti și în această iarnă în Antalya, acolo unde se vor afla în perioada 3-13 ianuarie. Delegația petrolistă își va stabili cartierul general la Lara, iar pe parcursul celor zece zile de cantonament sunt programate trei partide de verificare.

Prima se va disputa pe 8 ianuarie, adversară fiind formația Orduspor 1967 SK, participantă în 3.Lig, cel de-al patrulea eșalon valoric al fotbalului din Turcia. Orduspor 1967 este lidera seriei din care face parte, având un bilanț de 10 victorii, 2 remize și 3 înfrângeri după prima jumătate a întrecerii.

Nivelul adversarelor va crește ulterior, iar, pe 11 ianuarie, FC Petrolul o va întâlni pe FK CSKA 1948 Sofia, ocupanta locului 10 în primul eșalon bulgar. Formația pregătită, de la finalul lunii octombrie, de către Ivan Ivanov a bifat 4 succese, 8 rezultate de egalitate și 6 eșecuri pe parcursul stagiunii de toamnă.

Ultimul test pentru „galben-albaștrii” va fi pe 12 ianuarie, în compania polonezilor de primă ligă Zaglebie Lubin. Fosta dublă campioană a Poloniei ocupă poziția a 14-a în Ekstraklasa, după o primă parte a sezonului în care a bifat 5 victorii, 4 remize și 9 înfrângeri.

După revenirea acasă, formația noastră va intra direct în pregătirile pentru primul meci oficial din 2025, programat să se dispute sâmbătă, 18 ianuarie, la Galați, în cadrul etapei cu numărul 22 din Superliga.

 

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă