Unirea Slobozia – FC Petrolul/Seria „finalelor” continuă

Cu moralul refăcut după victoria vitală obținută, în etapa trecută, în fața lui Csikszereda, petroliștii se află în fața unui nou meci de totul sau numic, cel de la Slobozia, cu Unirea. Partida se dispută mâine, de la ora 18.15.

Succesul de la începutul săptămânii, ce a marcat revenirea lui Mehmet Topal pe banca tehnică, a adus liniștea necesară în vestiarul „lupilor”, astfel încât duelul cu Unirea Slobozia să poată fi abordat cu încredere maximă. Va fi, din nou, un meci cu „sabia deasupra capului”, mai ales după rezultatele consemnate în această a patra etapă din play-out, fiind clar că s-a intrat într-o perioadă în care orice pas greșit poate avea consecințe serioase în lupta pentru evitarea retrogradării.

„Am lăsat un meci greu în spate, pe care l-am trecut cu bine, dar urmează unul și mai dificil. Vom întâlni o echipă puternică, am analizat-o foarte bine, îi știm punctele slabe și punctele forte, dar important va fi să ne facem treaba și să greșim cât mai puțin”, a spus Mehmet Topal. „Ne-am antrenat foarte bine în această săptămână și cred eu că suntem pe drumul cel bun. Le-am spus jucătorilor că nu contează cine joacă, cine intră titular, ci important este să ne ajutăm unii pe alții, astfel încât să scăpăm cât mai repede din această situație. Trebuie să facem totul bine și trebuie neapărat să câștigăm”, a continuat tehnicianul turc, cel care așteaptă, ca de fiecare dată, și sprijinul suporterilor ploieșteni. „În situația în care suntem, trebuie să facem un singur lucru, să fim uniți! Știm că i-am supărat în sezonul acesta, dar vom face tot ce depinde de noi ca, acum, să-i facem fericiți. Nu ne-au lăsat niciodată singuri în deplasări, sperăm să fie și de această dată cât mai mulți alături de noi”, a mai spus Topal.

Exceptându-l pe Alin Boțogan, internaționalul „U21” acuzând o ruptură musculară la ultima acțiune a lotului național și urmând, astfel, să absenteze mai multe săptămâni, „găzarii” au tot lotul la dispoziție, deplasarea către Slobozia fiind programată pentru această după-amiază, după un ultim antrenament la Ploiești. „Nu mai avem alți jucători accidentați sau cu probleme, iar mâine, pe teren, vor intra cei care se simt puternici”, a conchis Topal.

Partida dintre Unirea Slobozia și FC Petrolul Ploiești se dispută pe stadionul „1 Mai” din localitatea ialomițeană, mâine, de la ora 18.15. Înaintea acestui joc cele două echipe se află la egalitate de puncte, 19, iar în sezonul regular victoriile au fost împărțite, fiecare dintre cele două formații adjudecându-și punctele puse la bătaie pe teren propriu, cu același scor: 1-0.

Următorul meci

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă