Universitatea Cluj – FC Petrolul 1-1/Punct muncit și meritat

„Lupii” și-au păstrat invincibilitatea în meciurile din deplasare, întorcându-se cu un punct de la Sibiu, acolo unde au reușit să o țină în șah pe Universitatea Cluj. Golul lui Bogdan Marian (71) le-a adus un punct muncit elevilor lui Liviu Ciobotariu.

Petrolul continuă să adune puncte din deplasare, plecând neînvinsă și de pe terenul uneia dintre echipele care au reprezentat Superliga în acest sezon de Europa. E drept, teren neutru, pentru că, din motive de Untold, Universitatea Cluj a fost trimisă să joace, în această perioadă, la Sibiu, dar rezultatul rămâne unul important pentru Gicu Grozav și colegii săi. Poate nu neapărat cu un mare impact în clasament, ci mai degrabă pentru ceea ce înseamnă încredere și moral. Pentru că, până la urmă, e și o probă de caracter să revii în fața unei echipe redutabile, după ce ai fost condus pe tabelă și după o evoluție, timp de 60 de minute, mai degrabă de uitat, decât de ținut minte.

Cum nici Universitatea nu s-a simțit prea bine, jocul, per ansamblu, a suferit la capitolul spectaculozitate. Risipă de efort în ambele tabere, dar puține momente cu adevărat de consemnat. „Șepcile” au produs o primă și singură mare ocazie de gol, la „capul” expediat de către Thiam (41) puțin pe lângă butul din stânga lui Bălbărău, și au reușit să deschidă scorul chiar înainte de intrarea la cabine, Lukic (43) fructificând, cu o reluare „din prima”, la colțul scurt, pasa primită de la Nistor.

După minutul 60, odată cu „oxigenul” venit de pe bancă, petroliștii au început să fie tot mai îndrăzneți și pe faza ofensivă. Iar experiența lui Gicu Grozav a dus la faza de 1-1, „căpitanul” lansându-l perfect în stânga pe Bogdan MARIAN (71), cel care n-a stat prea mult pe gânduri și, cu un șut puternic, a trimis balonul în plasa porții apărate de către Chirilă!

Așa s-a și terminat meciul, 1-1, un rezultat până la urmă echitabil după modul în care s-au desfășurat ostilitățile pe teren. Petrolul adună, astfel, punctul 5 din acest sezon și trebuie, acum, să găsească „cheia” și pentru primul succes de pe teren propriu din acest sezon. Următoarea șansă, sâmbătă, 16 august, de la ora 21.30, cu FC Hermannstadt, pe „Ilie Oană”.

Foto: Flaviu Buboi

Universitatea Cluj – FC Petrolul 1-1 (1-0)

Marcatori: Lukic (43)/B. Marian (71).

Universitatea: Chirilă – Mikanovic (66 Gomes), Codrea, Cristea, Chipciu (cpt) – Murgia (75 Artean), Simion – Thiam, Nistor (66 Fabry), Bic (80 Trică) – Lukic (66 Macalou). Antrenor: Ovidiu Sabău.

Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, Radu (60 Doukansy) – Boțogan (60 B. Marian), Mateiu, Jyry (76 Hanca)– Ludewig (90+1 Paraschiv), Doumtsios (76 Chică-Roșă), Grozav. Antrenor: Liviu Ciobotariu./

Cartonașe galbene: Chipciu (83), Macalou (86)/Ricardinho (63), Papp (68).

Au arbitrat: Rareș Vidican – Marius Badea și Daniel Mitruți.

Rezervă: Ovidiu Robu.

Arbitru VAR: Iulian Dima.

Arbitru AVAR: Mihai Marica.

Observatori: Zoltan Szekely și Claudiu Boaru.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Universitatea Craiova

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
12140
22139
32138
42138
52134
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă