Universitatea Craiova – FC Petrolul/„Foame” de victorie!

Superliga revine în actualitate, după un weekend cu pauză, iar echipa noastră a plecat, astăzi, spre Craiova, pentru meciul de mâine, cu Universitatea, ce va începe la ora 18.00.

Petrolul este, fără doar și poate, una dintre echipele cel mai greu de învins din campionat, statistica fiind elocventă în acest sens. În ultimele 9 meciuri din primul eșalon, „lupii” au pierdut o singură dată, la mare luptă, pe terenul lui CFR Cluj, în rest bifând trei victorii și cinci egaluri. E drept, remizele au venit în avalanșă, din august încoace, și chiar dacă, de patru meciuri, ofensiva n-a mai găsit drumul spre plasele porților adverse, asta nu înseamnă că elevii lui Florin Pîrvu nu au gânduri mari pentru confruntarea din Bănie.

„Vom întâlni o echipă foarte puternică, una care, la începutul sezonului, și-a manifestat dorința de a câștiga campionatul. Ne-am pregătit bine în această pauză și, așa cum o spun întotdeauna, mergem să facem un meci bun și să luăm punct sau puncte. Avem nevoie de așa ceva, pentru că traversăm o serie lungă de meciuri fără victorie și cred că este momentul să câștigăm. Abordăm partida astfel încât să scoatem maximum posibil, aceasta este mentalitatea noastră de fiecare dată, indiferent unde și cu cine jucăm”, așa a prefațat meciul tehnicianul „galben-albaștrilor”, Florin Pîrvu. „Craiova este o echipă care, mai ales acasă, joacă foarte bine, are fotbaliști care pot face diferența, precum Mitriță, Houri sau Ivan, dacă va reveni, așa că știm ce ne așteaptă. Suntem pregătiți să luptăm și vom vedea la final ce va fi. Și la noi au revenit jucatorii care au fost accidentați, așa că sunt premise să facem un meci bun și să ne întoarcem cu puncte acasă”, a mai continuat Pîrvu.

Optimism este și în rândul jucătorilor, după cum mărturisit, la conferința de presă, Alex Musi, „căpitanul” reprezentativei „U20” în partidele cu Anglia și Norvegia, disputate în această lună. „Va fi un meci greu, cu o echipă bună, ce are jucători de calitate, dar mergem la Craiova să punem în practică ceea ce am făcut la antrenamente și, bineînțeles, să nu pierdem. Ne-am antrenat foarte bine, avem un grup unit, suntem ca o familie și încercăm să dăm ce avem mai bun la fiecare meci”, a spus Musi.

Pentru partida de la Craiova, petroliștii nu vor putea conta, după cum se știe, pe „căpitanul” Vali Țicu, suspendat, dar în lot a revenit atacantul Petrovic, absent în ultimele etape din cauza unor probleme medicale, iar georgianul Abuashvilli face parte, în premieră, din efectivul „lupilor” pentru un meci oficial.

Întâlnirea va fi condusă de către Ovidiu Hațegan, „centralul” din Arad urmând să se afle, cu această ocazie, la meciul 300 în primul eșalon! Brigada va fi completată de către asistenții George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel) și Ciprian Florin Danșa (Satu Mare), rezervă fiind Iuliana Elena Demetrescu (Rm. Vîlcea). Arbitru VAR: Ionuț Coza (Cernica, Ilfov). Arbitru AVAR: Sorin Costreie (Voluntari, Ilfov). Observatori: Romulus Gabor (Hunedoara) și Nicolae Grigorescu (Timișoara).

 

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043