FC Petrolul a câștigat și cel de-al patrulea meci de verificare al anului, disputat, astăzi, pe „Ilie Oană”, în compania formației de eșalon trei AS SR Brașov. „Lupii” s-au impus cu scorul de 5-0 (4-0), cu golurile marcate de către Marinescu (11), Vajushi (12), Deac (35, 37) și Olaru (58).
La primul meci jucat în 2020 în fața propriilor suporteri, elevii lui Costel Enache și-au păstrat apetitul ofensiv pe care l-au arătat pe parcursul stagiului din Antalya. Desfășurat în fața a circa 1000 de spectatori, meciul s-a încheiat cu o victorie cât se poate de concludentă a „galben-albaștrilor”, cei care au punctat de cinci ori, patru dintre reușite fiind consemnate în prima repriză.
„Căpitanul” Laurențiu Marinescu (11) a deschis „tabela”, transformând perfect o lovitură liberă de la 22 de metri, în vinclul din stânga portarului Cășlariu, iar, imediat, Vajushi (12) a majorat diferența, cu un șut din interiorul careului. Scorul a luat proporții chiar înainte de pauză, Gabriel Deac trecându-și în cont o „dublă”, în decurs de doar două minute (35 și 37), prima dată după o recuperare și un șut fără speranțe pentru Cășlariu, iar cea de-a doua oară cu o lovitură de cap, la capătul unui corner bătut, de pe stânga, de către Marinescu.
După reluare, „lupii” au continuat să domine, dar au mai înscris o singură dată, atunci când Alberto Olaru (58) a profitat și a reluat în plasă o minge respinsă, în față, de către Potcoavă, după o lovitură liberă executată de către Arnăutu.
Iată și distribuția celor două formații ce s-au întâlnit, astăzi, pe „Ilie Oană”:
FC Petrolul: Lungu – Bărboianu, Olaru, Manolache, Țicu – Meza Colli – Deac, Enache, Marinescu, Vajushi – Blănaru. În repriza a doua au jucat: Avram – Bărboianu, Olaru, Manolache, Țicu – Bratu, Pierce, Meza Colli, Pol Roige – Arnăutu, Hamza, pe parcurs mai intrat Nicolae, Nițescu, Ianis Stoica și Sârghi.
SR Brașov: Cășlariu – Negotei, Tălmaciu, Rența, R. Dragomir – Fl. Stângă, Țuțu – H. Popa, C. Danciu, Răchișan – D. Popa. Au mai jucat: Potcoavă – Babeiu, Ianovici, Gomboș, Nicolau, Estolyka, Boriceanu. Antrenor: Florin Stângă.
De duminică, petroliștii vor pleca în cel de-al doilea stagiu din Antalya, pe parcursul căruia vor susține încă cinci jocuri de verificare.