Ne pregătim pentru ultimul joc al sezonului pe „Ilie Oană”! Sâmbătă, 13 mai, de la ora 14.30, vom primi vizita lui FC Hermannstadt și avem multe motive să fim cât mai mulți pe stadion. Marcăm finalul campionatului, o aventură pe care, împreună, am dus-o la bun sfârșit în ciuda obstacolelor cu care ne-am confruntat pe traseu, dar, mai important, ne alăturăm unei campanii de maximă importanță pentru comunitatea locală, ce are drept scop strângerea de fonduri pentru construcția secției de urgențe a Spitalului de Pediatrie Ploiești!
Astfel, biletele ce vor fi puse în vânzare pentru confruntarea dintre FC Petrolul și FC Hermannstadt (sâmbătă, ora 14.30) vor fi valabile și pentru super concertul caritabil ce se va desfășura pe data de 16 iunie, pe stadionul „Ilie Oană” (ora 18.00). Păstrează biletul de la meci și vei avea accesul asigurat la acest concert! În plus, alegem să sprijinim proiectul în mod direct, astfel încât toate încasările rezultate din vânzarea tichetelor pentru partida de sâmbătă vor fi donate către Spitalul de Pediatrie Ploiești!
TAXI, VUNK, DIRECȚIA 5, RALUCA- PROIECTUL BALCANIK și ELENA GHEORGHE își unesc forțele pentru acest show, prezentat de către Mihai Morar, Daniel Buzdugan și DJ TAZZ, și organizat de către MRS Residence, în parteneriat cu FC Petrolul Ploiești, Fundația Metropolis, Primăria Muncipiului Ploiești, Ploiești-Capitala Tineretului din România 2024 și Observatorul Prahovean.
Atât copiii încercați de suferință, cât și părinții care le stau alături necondiționat au nevoie de un spațiu armonios, care să le facă așteptarea mult mai ușoară, până la preluarea de către personalul medical. Copiii noștri merită să fie tratați într-un spațiu care să corespundă celor mai înalte standarde de confort. Zilnic, la triaj sunt peste 120 de prezentări, iar în weekend depășesc 140.
“Renovarea Centrului de Primiri Urgențe vine în sprijinul dorinței mele și a întregului personal de a asigura condiții optime pentru desfășurarea actului medical de calitate, de a asigura un mediu prietenos și sigur pentru pacienții speriați, de a crea o legătură strânsă între medic și pacient, de încredere și colaborare”, a spus managerul unității, doctor Anca Miu.
Meciul va fi unul special, concertul diferit de oricare altul, iar speranța noastră este aceea că vom contribui cu toții la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor noștri.
Ca să îi putem ajuta pe copiii care trec pragul Spitalului avem nevoie de mobilizarea tuturor și acest lucru ne este la îndemâna doar prin cumpărarea unui bilet! La ultimul meci de acasă în Superliga, ediția 2022-2023, FC Petrolul – FC Hermannstadt! Apoi peste 4 ore de show, susținute de către unii dintre cei mai iubiți artiști.
Haideti alături de echipa noastra, pe „Ilie Oană”! Împreună suntem, ca de fiecare dată, mult mai puternici! Împreună suntem familia Petrolul!