Zi intensă pentru „lupi”

Petroliștii au parte de încă o zi cu două antrenamente. Primul s-a desfășurat la Brazi și, așa cum se poate remarca în galeria foto de mai jos, i-a stors de puteri pe „lupi”. Pe o căldură sufocantă, elevii lui Nicolae Constantin, Vali Bădoi, Carmel Bărbulescu și Cătălin Grigore au tras din greu, având parte atât de porții de alergări, cât și de exerciții cu mingea în care accentul a fost pus tot pe acumulările fizice.

În schimb, ședința de după-amiază va avea un carcter mai mult tactic, asta și pentru că mâine, de la ora 17.00, formația noastră va susține primul joc de verificare al verii. Meciul se va disputa pe terenul formației de eșalon județean Tricolorul Breaza, iar amfitrionii acestei întâlniri au anunțat și modalitatea în care spectatorii vor putea asista la acest eveniment. Astfel, vor fi emise invitații cu caracter gratuit, acestea putând fi ridicate astăzi, până la ora 18.00, sau mâine, între 09.00-12.00, de la sediul clubului CSO Tricolorul Breaza, accesul pe stadion urmând să fie făcut respectând prevederile legale în vigoare (persoane pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare COVID 19, persoane care prezintă un test negativ PCR nu mai vechi de 48 de ore, persoane care prezintă un test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau persoane care se află între cea de-a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării invectării cu virusul SARS-CoV-2).

Următorul meci

AFC Astra vs FC Petrolul Ploiești (On time)

Liga 2

Clasament

LocClubMPct
11130
21024
31023
41022
51121