Victoria mult așteptată, prima din play-off, a venit, astăzi, pe sinteticul Concordiei, după un meci trăit cu pulsul la cote maxime. Golul lui Diarra (66) a trimis cele trei puncte în contul Petrolului, iar Liga 1 se vede, de acum, și mai clar!
Aflați sub presiunea rezultatului, dar și simțind, în ceafă, respirația contracandidatelor, ce au tot redus ecartul din clasament, „lupii” au știut să se adune, să treacă peste momentele grele, să arate maturitate, voință și, nu în ultimul rând, unitatea unei familii, practic „cheia” ce a stat în spatele acestui sezon.
N-a fost deloc simplu la Chiajna, într-un meci în care prima repriză a fost, mai degrabă, una a suferinței. Petrolul a început bine, cu o ratare a lui Diarra (2), cel care nu a cadrat ținta cu un șut bun, expediat din marginea careului mare, dar a trăit, mai apoi, periculos, fiind nevoie de paradele excelente ale lui Avram pentru ca tabela de marcaj să rămână nemodificată. Un reflex magic, la lovitura de cap expediată, din apropiere, de către Sekovic (6), mai apoi o intervenție providențială la „trasorul” expediat de către Matiș (28), ce se ducea sub transversală, și Raul Avram a demonstrat, la rândul său, că are tăria să se ridice și să fie, așa cum s-a întâmplat astăzi, omul esențial în ecuația unei confruntări pe muchie de cuțit!
Lucrurile s-au schimbat vizibil după pauză, după o dublă mutare a lui Nicolae Constantin în compartimentul median. „Lupii” au împins, tot mai mult, jocul către buturile gazdelor, iar Chiajna a început să dea semne de slăbiciune. Diarra (52) a găsit drumul spre plasa porții adverse, cu o deviere cu capul, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid milimetric, pentru ca, cinci minute mai târziu, „centralul” Iulian Dima să judece în favoarea gazdelor o fază la care Palmeș a blocat balonul, cu mâna, în propriul careu! Asediul Petrolului a continuat, iar reduta gazdelor s-a prăbușit până la urmă, DIARRA, golgheterul inventat de către „lupi” în acest sezon, urmărind o minge șutată nu tocmai convingător de către Constantinescu, pe care, din 6 metri, a deviat-o, imparabil pentru Aldescu!
Finalul s-a trăit cu sufletul la gură. Avram a mai salvat o dată, de lângă vinclu, la șutul lui Casap (77), Diarra (90) a scăpat singur cu Aldescu, dar a tras în blocajul portarului gazdelor, iar Batin (90+3) a avut un lob la care, parcă, suflul celor 1000 de suporteri veniți de la Ploiești a împins mingea peste transversală!
S-a terminat 1-0, o victorie mare, ce ne duce la cota 54 și ne va asigura, după etapa a patra, un avantaj de cel puțin șase puncte față de ocupanta poziției a treia, în condițiile în care, în această rundă, AFC Hermannstadt (48 puncte) și Universitatea Cluj (47 puncte) se vor întâlni în mod direct.
Pentru Petrolul, turul se va încheia duminică, 17 aprilie, atunci când, pe „Ilie Oană”, va veni Unirea Slobozia, într-un meci ce va începe la ora 12.30.
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu).
Concordia Chiajna – FC Petrolul Ploiești 0-1 (0-0)
Marcatori: Diarra (66).
Concordia: Aldescu – Borța, Palmeș, Marc (cpt), Cherecheș – D. Codrea, N. Roșu (54 Casap) – Matiș (72 Mirică), B. Barbu (72P Plazonja), Llullaku (46 Deac) – Sokovic (61 Batin). Antrenor: Ianis Zicu.
Petrolul: Avram – Pîrvulescu, Meijers, Huja, Țicu (cpt) – Seto (61 Cebotaru), Chindriș (87 Lică) – Bratu (46 Constantinescu), Cioiu (80 Velisar), Măzărache (46 Tucaliuc) – Diarra. Antrenor: Nicolae Constantin.
Au arbitrat: Iulian Dima (București) – Florian Alexandru Vișan (Galați) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila). Rezervă: Constantin Alin Olaru (Rm. Vîlcea). Observatori: Gheorghe Mihalache (Buzău) și Adrian Petre (Buzău).