FC Petrolul revine, în această săptămână, pe „Ilie Oană”, pentru jocul cu CSM Flacăra Moreni, contând pentru runda cu numărul cinci a Ligii a III-a.
Întâlnirea se va disputa vineri, 22 septembrie, de la ora 18.00, cele două echipe urmând să se afle, astfel, din nou faţă în faţă, la mai puţin de două săptămâni de la duelul din Cupa României, tranşat de către ploieşteni cu scorul de 3-0.
Preţurile biletelor sunt următoarele:
– Tribuna 0: 20 lei;
– Tribuna I: 15 lei;
– Tribuna II: 10 lei;
– Peluze: 6 lei.
Biletele pot fi achiziţionate de la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană”, deschisă în ziua meciului între orele 09.00-18.00, precum şi din reţeaua magazinelor partenere Eventim, ce poate fi consultată aici http://www.eventim.ro/ro/outlete/?q=ploiesti