Dacă ziua de ieri, cu antrenamentul de dimineață, efectuat la Ploiești, a fost rezervată în marea ei parte drumului către Polonia, de astăzi, în schimb, se poate spune că „lupii” au început cu adevărat cantonamentul din această vară.
O primă zi cu două antrenamente coordonate de către Ricardo Sousa și staff-ul său, din care fac parte Tiago Martins, Nuno Simao, Cătălin Grigore, Laurențiu Marinescu și George Manea, derulate pe terenul principal al bazei amplasate chiar lângă Mistral Sport, hotelul în care și-a stabilit cartierul general delegația ploieșteană.
De altfel, la Mistral Sport condițiile pentru pregătire și refacere sunt la nivel de top, amfitrionii păstrând și acum vii urmele trecerii naționalei Spaniei, cea care a avut chiar aici baza de pregătire pentru Euro 2012.
Alexandro Bran a ajuns în Polonia
Mijlocașul Alejandro Bran (25 ani) a ajuns, azi-noapte, după ora 22.00, în Polonia, după un periplu cu două escale de la San Jose și până la Gdansk, de acolo de unde a fost preluat de către reprezentanții clubului nostru.
În ciuda oboselii, internaționalul costarican nu a ezitat să participe la antrenamentul din această dimineață, intrând la unele exerciții, cu mingea, alături de noii săi colegi, dar și efectuând câteva „bucăți” separate de alergări.
Zilele acestea sunt așteptați să sosească și Lucho Vega și Calal Huseynov, dar și tehnicianul portughez Andre Pereira de Matos, cel care va face parte din stafful tehnic al lui Sousa.
Trei jocuri fixate. Se caută și un al patrulea
În Polonia, petroliștii au în plan să susțină patru jocuri de verificare, trei dintre acestea fiind fixate. Astfel, pe 27 iunie vor juca cu Lechia Gdansk, pe 30 iunie cu Olimpia Grudziadz, iar pe 3 iulie, chiar înainte de revenierea acasă, cu Arka Gdynia.
Se mai cauta un adversar, pentru data de 2 iulie, astfel încât toți jucatorii aflați în lot să aibă posibilitatea să bifeze cât mai multe minute de joc pe parcursul acestui stagiu.









































