Acreditări de presă pentru partida FC Petrolul – FC Rapid

FC Petrolul Ploiești deschide procesul de acreditare al reprezentanților mass-media ce doresc să participe la partida cu Rapid București, ce se va disputa sâmbătă, de la ora 20.15, pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul fazei play-off a Ligii 2 Casa Pariurilor.

În conformitate cu prevederile protocolului medical elaborat de către Federația Română de Fotbal pentru desfășurarea competițiilor fotbalistice în contextul pandemiei COVID-19, la fiecare meci pot asista maxim 10 jurnaliști la masa presei, precum și 5 fotografi.

Cererile de acreditare pot fi trimise, până vineri, 10 iunie, ora 12.00, pe adresa de e-mail [email protected] și vor conține, obligatoriu, numele și prenumele solicitantului, instituția media reprezentată, tipul de acreditare (masa presei sau foto) și o copie scanată după legitimația de serviciu, valabilă pentru anul în curs. Solicitările venite după termenul limită nu vor fi luate în considerare!

Din cauza numărului limitat de locuri de la masa presei, facem precizarea că depunerea unei cereri de acreditare nu este echivalentă cu acordarea acreditării!

Toți reprezentanții media acreditați pot urmări desfășurarea partidei numai de la masa presei (zona 2). Prezența fotografilor în timpul meciului este posibilă numai în zona desemnată pe teren (zona 1).

Lista jurnaliștilor acreditați va fi publicată, pe siteul oficial al clubului nostru, în cursul zile de vineri, iar la intrarea pe stadion reprezentanții mass-media vor trebui să se supună filtrului epidemiologic (chestionar, termometrizare), asemenea tututor persoanelor implicate în organizarea jocului. Accesul se va face în baza unui tabel nominal, acreditările emise de clubul nostru la începutul sezonului nemaifiind valabile.

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043