Alături de Cristi Vrăjitoarea!

Tânărul jucător Cristian Vrăjitoarea, junior al clubului nostru, a plecat, astăzi, în Turcia, acolo unde va beneficia de o intervenție chirurgicală pe inimă (ablație). Operația va fi efectuată la unul dintre cele mai bune spitale din Istanbul, membru al grupului Medical Park. Doi parteneri ai clubului nostru vor susțin costurile operației, dar și celelalte cheltuieli, precum transferul de la aeroport la hotel și spital, cazarea, tratamentele, medicamentele. Este vorba despre Medical Park – unul dintre cele mai importante lanțuri de spitale și clinici medicale din Turcia, și de partenerul lor român – www.tratamente-turcia.ro – un start-up înființat la Ploiești, în scopul intermedierii accesului pacienților români la medici și clinici din Turcia.

După intervenția chirurgicală, care este programată pentru data de 17 martie, medicul specialist va decide dacă este necesară și achiziția, respectiv montarea, unui dispozitiv electronic care să asigure buna funcționare a inimii.
Contravaloarea acestuia, care poate depăși 5.000 de euro – va fi suportată de către clubul Petrolul Ploiești, care va direcționa în acest sens o parte din veniturile obținute din vânzarea biletelor la meciul de sâmbătă cu U Cluj.
Soluția pentru operația și tratamentul lui Cristian Vrăjitoarea a fost identificată de conducerea și departamentul de marketing al clubului.

„Toate gândurile noastre bune se îndreaptă acum către Cristian Vrăjitoarea, căruia îi dorim însănătoșire grabnică. Suntem alături de familie și așteptăm, împreună, să primim vești bune din Turcia”, este mesajul președintelui clubului Petrolul Ploiești, Costel Lazăr.

Multă sănătate, Cristi!

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043