Progresul Spartac – FC Petrolul 0-6/Fără emoții

Așa cum era de așteptat, și de sperat, Petrolul a câștigat lejer confruntarea cu Progresul Spartac, menținându-și, astfel, șansele pentru calificarea în turul următor al Cupei României Betano. Formația noastră și-a consolidat golaverajul, după o victorie cu 6-0 ce l-a scos în luminile reflectoarelor pe puștiul de 17 ani Rareș Leescu, cel ce și-a trecut în cont primele sale goluri la seniori.

Disputată pe o ploaie de toamnă autentică, întâlnirea de la Clinceni nu le-a ridicat niciun fel de dificultați „lupilor”. Elevii lui Ricardo Sousa au luat lucrurile în serios, confirmându-și statutul de favoriți indiscutabili, iar diferența evidentă de valoare dintre cele două combatante avea să se reflecte, la final, pe tabela de marcaj.

În condițiile unei dominări cvasi-totale încă din start, deschiderea scorului a fost doar o chestie de timp, iar „robinetul” s-a deschis aproape de finalul primei jumătăți de oră, atunci când Geană (27) a fost creditat de către arbitra Iuliana Demetrescu cu un autogol, după șutul deviat al lui Leescu. Cinci minute mai târziu, BRAN (32) a majorat diferența, transformând un penalti obținut de către Paraschiv, iar după reluare opoziția Progresului s-a frânt aproape definitiv, mai ales după ce bucureștenii au rămas și în inferiortate numerică, același Geană (63) plecând la vestiare pentru cumul de cartonașe galbene.

Dublele lui LEESCU (56, 89) și PARASCHIV (70, 85) au stabilit scorul final, 6-0, al unui meci la capătul căruia se poate spune că stafful tehnic al „galben-albaștrilor” și-a atins toate obiectivele propuse: victorie clară, nicio accidentare, minute pentru cei care au evoluat mai puțin, debut pentru Georgescu și Costache, încredere oferită puștilor din lot.

Așadar, cu 3 puncte și golaveraj 6-1, Petrolul așteaptă celelalte două meciuri din această etapă ce se vor disputa în Grupa B, CFR Cluj – Universitatea Cluj și Concordia Chiajna – Sepsi OSK Sf Gheorghe, pentru a putea să-și facă, mai apoi, eventualele calcule în privința calificării. În ultima rundă, programată la începutul lunii decembrie, formația noastră va juca, la Ploiești, cu Sepsi OSK.

Foto: Răzvan Păsărică.

Progresul Spartac – FC Petrolul 0-6 (0-2)

Marcatori: Geană (27, autogol), Bran (32, pen.), Leescu (56, 89), Paraschiv (70, 85).

Progresul: Ciontoș – Drăgan (77 Marinescu), Vl. Istrate, Stanciu (cpt.), Geană – R. Mirea (71 Luc. Nicolae), Stîngă (59 Belibrov) – Coșeru, Ohaci (46 Dumitrescu), G. Petcu – Preda (59 Tong). Antrenor: Răzvan Erimia.

Petrolul: Georgescu – Căpușă (59 Leo Teixeira), Zaian, Huseynov (73 Costache), Țuțu (73 Papp) – Bran (59 Hanca), Dele – Ludewig, Ioniță (cpt) (59 Malula), Paraschiv – Leescu. Antrenor: Ricardo Sousa.

Cartonașe galbene: Geană (42, 63), Petcu (58)/Țuțu (44), Malula (87).

Cartonaș roșu: Geană (63)

Au arbitrat: Iuliana Elena Demetrescu – Mihăiță Necula și Ilinca Mâzga. Rezervă: Cătălin Buși.

Observatori: Bogdan Velicu și Daniel Ignat.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs FC CFR 1907 Cluj

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11330
21329
31327
41323
51322
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă