Am decolat spre Liga I!

Petrolul leagă victoriile, cea de astăzi, obţinută pe terenul lui Aerostar Bacău, readucând echipa noastră pe podiumul eşalonului secund. “Lupii” au câştigat cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate în prima repriză, de către Saim Tudor (30) şi Dan Bucşa (38).

Victoria din derbiul cu Clujul trebuia dublată cu un succes şi la Bacău, condiţie absolut necesară pentru ca lupta pentru promovare să se vadă, din perspectiva Petrolului, zugrăvită în culori mult mai calde. Acesta a fost obiectivul clar cu care au plecat “lupii” spre oraşul lui Bacovia, iar duelul desfăşurat pe micuţa arenă de lângă Aeroportul Bacău a arătat cât de motivaţi sunt elevii lui Gigi Mulţescu pentru a reveni cât mai repede în zona în care se dau biletele pentru Liga I.

Petrolul a început jocul ca o favorită indiscutabilă, instalându-se din start în jumătatea adversă. Presiunea ploieşteană a fost vizibilă, fundaşul gazdelor, Ionuţ Tenea, fiind la un pas de autogol chiar în primul minut al întâlnirii, iar Aerostarul a rezistat, cumva, vreme de o jumătate de oră. Adică până când Arnăutu a trimis un şut de la 22 de metri, terenul denivelat i-a jucat o festă lui Potcoavă, cel care a respins doar până în mijlocul careului, de unde SAIM TUDOR (30) a reluat, plasat, în dreapta portarului gazdelor.

Defensiva băcăuană a continuat să se clatine şi, după o ratare a lui Saim Tudor, “lupii” au reuşit să se desprindă pe tabela de marcaj: Marinescu a bătut bine o lovitură liberă de la 25 de metri, Potcoavă n-a reuşit să deturneze balonul decât în bară, iar BUCŞA (38) a urmărit bine şi a trimis, cu capul, dintr-o poziţie incomodă, în poarta goală.

Cu misiunea rezolvată încă de la pauză, “lupii” au abordat ceva mai defensiv partea secundă, aşa încât, în primele 20 de minute de după reluare, Aerostar a avut ocazia să calce ceva mai des prin preajma careului ploieştean. Fără, însă, să-i dea foarte mult de muncă lui Cezar Lungu, asta pentru că apărarea “galben-albaştrilor” şi-a făcut bine treaba, reuşind să neutralizeze acţiunile gazdelor. O singură dată au fost amfitrionii cu adevărat aproape de gol, la şutul lui Vişinar (86) parat excelent de către Lungu, pentru ca, în rest, jocul a decurs spre un deznodământ clar favorabil trupei lui Gigi Mulţescu. Iar diferenţa putea fi chiar mai clară, Rusu (88) şi Moldoveanu (89) trecând de puţin pe lângă golul trei.

Cu victoria de astăzi, Petrolul ajunge la cota 59 în clasamentul Ligii 2 Casa Pariurilor, urcând, după această etapă, pe locul trei, la cinci lungimi în spatele liderului, Academica Clinceni, şi una singură în urma ocupantei poziţiei secunde, Chindia Târgovişte.

Miercuri, echipa noastră revine pe “Ilie Oană”, urmând să o întâlnească, într-un joc contând pentru etapa a 29-a, pe FC Argeş. Partida va începe la ora 19.00.

Aerostar Bacău – FC Petrolul Ploieşti 0-2 (0-2)

Marcatori: Saim Tudor (30), Bucşa (38).

Aerostar: Potcoavă – Tenea, Al. Mutu, Ichim (46 Vraciu), Druga – Vişinar, Adăscăliţei (cpt) (68 Ciocâlteu) – Tăbăcăriu (20 Chirilă) – H. Ilie, Al. Pop, Buhăcianu. Antrenor: Florin Bratu.

FC Petrolul: Lungu – Borţa, Ghinga, Puşcaş, Ţigănaşu – Chindriş, Bucşa (90+1 Cazan) – Saim Tudor, Marinescu (cpt), Moldoveanu (79 Kozoronis) – Arnăutu (88 Rusu). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Au arbitrat: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi) – Andrei Constantinescu (Bucureşti) şi Vlad Bârleanu (Bucureşti).

Arbitru de rezervă: Vlad Baban (Iaşi).

Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) şi Bogdan Gheorghiţă (Vaslui).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043