FC Petrolul Ploieşti va încheia seria testelor din această vară cu un amical de gală. Sâmbătă, de la ora 20.00, pe „Ilie Oană”, echipa noastră va primi vizita Rapidului, într-un meci ce va duce mai departe, astfel, după o pauză de câţiva ani, tradiţia unuia dintre cele mai frumoase dueluri ale fotbalului românesc.
Va fi, totodată, şi un bun prilej pentru suporterii petrolişti de a face cunoştinţă cu jucătorii ce vor îmbrăca tricoul galben-albastru în stagiunea 2018-2019, iar începând de miercuri, 25 iulie, la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană” vor fi puse în vânzare tichetele de acces pentru partida dintre FC Petrolul şi Rapid Bucureşti.
Preţul biletelor va fi de 5 lei, la Peluze, şi de 10 lei la Tribuna 0, Tribuna I şi Tribuna II, abonamentele emise pentru sezonul 2018-2019 fiind valabile şi pentru această întâlnire.
Programul caselor de bilete este următorul:
– miercuri, 25.07 – orele 09.00-16.30;
– joi, 26.07 – orele 12.00-19.30;
– vineri, 27.07 – orele 09.00-16.30;
– sâmbătă, 28.08 – orele 09.00 – 20.00.
IMPORTANT: vă rugăm să reţineţi faptul că, în perioada miercuri, 25 iulie – sâmbătă, 28 iulie, nu se vor emite abonamente pentru sezonul 2018-2019. Procedura va fi reluată de luni, 30 iulie.