Antrenament util pentru intrat în ritm

Petrolul a început cu dreptul seria verificărilor din această vară, 5-0 cu Lechia Gdansk, dar nu scorul a fost important, ci faptul că elevii lui Ricardo Sousa au putut să facă un bun antrenament în condiții de joc la capătul a patru zile de pregătiri intense în Polonia.

Întâlnind o echipă cu o medie de vârstă foarte scăzută, în condițiile în care Lechia traversează o perioadă un pic mai complicată după ce a retrogradat din primul eșalon, „lupii” n-au avut niciun fel de emoții în a controla ostilitățile, totul transformându-se într-un antrenament util pentru formația noastră, numai bun de intrat în ritmul de joc. Astfel, rezultatul final, chiar dacă va rămâne în statistici, n-a contat atât de mult, Ricardo Sousa și asistenții săi fiind însă mulțumiți de modul în care au tratat partida elevii lor.

S-a terminat 5-0 (2-0), pentru Petrolul punctând jucători din toate „categoriile”. I-am avut, astfel, pe lista marcatorilor, pe „veteranul” Paul Papp (10), dar și pe puștiul, în vârstă de 16 ani, Rareș Leescu (55), pe tinerii Cătălin Tolea (13) și David Paraschiv (66), precum și pe Israel Dele (73), mijlocașul nigerian aflat în probe în această perioadă.

„Galben-albaștrii” au folosit câte o formulă distinctă pentru fiecare repriză, începând meciul cu Zima – Țuțu, Papp, Argeșanu, Tolea – Mario Ioniță, Bran Flores – Teixeira, Hanca, Rodrigo Martins – Chică-Roșă. După pauză au intrat pe teren Rădulescu – Ludewig, Costache, Zaian, Dumitrescu – Paraschiv, Boțogan, Dele, Manolache (Dumitrache) – Leescu, Jerdea.

Se remarcă astfel, faptul, că au prins minute și mezinii din lotul Petrolului, în cantonamentul „lupilor” aflându-se trei jucători născuți în 2010, portarul Ștefan Rădulescu, fundașul Liviu Argeșanu și mijlocașul Rareș Manolache, și unul în 2009, atacantul Rareș Leescu! Și nu departe de ei, ca vârstă, se află Mario Ioniță (2007), David Paraschiv (2006), Augustin Dumitrache (2006) sau Marius Costache (2005)!

Pentru Petrolul urmează încă o săptămână în Polonia și încă trei jocuri de pregătire, pe 30 iunie cu Olimpia Grudziądz (Liga 2, locul 3 în ultima ediție de campionat), pe 2 iulie cu MKS Chojniczanka Chojnice (Liga 2, locul 8 în ultima ediție de campionat) și pe 3 iulie cu Arka Gdnya (Liga 2, după ce a retrogradat, la capătul sezonului trecut, din primul eșalon).

Următorul meci

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă