În 2012, naționala de fotbal a Spaniei a ales să pregătească participarea la turneul final al Campionatului European, găzduit atunci de către Polonia și Ucraina, chiar la Hotel Mistral Sport din Gniewino, adică locul în care se află, acum, în cantonament, formația noastră.
Iar urmele trecerii ibericilor prin zonă au fost păstrate cu sfințenie de către responsabilii stabilimentului, pentru că și acum, 14 ani mai târziu, numele lui Iniesta, Fabregas, Pique, Sergio Ramos și ceilalți câștigători ai titlului continental sunt menținute pe ușile camerelor în care au locuit atunci.
În aceleași camere stau, acum, Papp, Hanca și ceilalți petroliști, așa cum se poate remarca din imaginile de mai jos.








