Aproape de un bilanț perfect în Antalya!

Petrolul a încheiat stagiul din Antalya cu o înfrângere, prima din acest an, suferită în fața ocupantei poziției a patra din prima ligă poloneză, Pogon Szczecin.

„Lupii” n-au fost deloc departe să încheie cantonamentul cu un bilanț perfect. Vreme de aproape o oră, elevii lui Nicolae Constantin s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj în partida disputată pe terenul secundar al impunătoarei „Gloria Sport Arena” din Belek, și asta în condițiile în care au avut în față un adversar redutabil, fără doar și poate cel mai puternic dintre toți cei întâlniți în acest debut de an. Pogon, o formație clasată pe locul patru în ierarhia la zi a primului eșalon polonez, care a avut printre titulari doi internaționali, pe mijlocașul Kamil Grosicki, ce tocmai a evoluat cu naționala „leșilor” la Campionatul Mondial, și pe atacantul sloven Luka Zahovic!

Petroliștii au început mai bine și au deschis scorul după un sfert de oră, atunci când Budescu a bătut un corner de pe stânga, portarul croat Dante Stipica a scăpat mingea și, pe fază, MATHAUS (16) a înscris aproape de pe linia porții: 1-0! Apoi, Pogon a preluat inițiativa, a pasat mai mult și a dominat teritorial, dar, chiar și așa, „galben-albaștrii” puteau majora diferența, la șutul de la distanță al lui Bratu (24), deturnat în corner, de sub transversală, de către Stipica. Pe final de repriză, Pogon a presat tot mai mult, însă Leitner a avut câteva intervenții excelente, menținându-și echipa în avantaj.

Egalarea a venit după jumătatea părții secunde, polonezii egalând dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de către Kowalczyk (68): 1-1! Iar, peste doar patru minute, suedezul Pontus Almqvist a pus-o pe Pogon la conducere, marcând cu un șut plasat, de la 14-15 metri, lateral dreapta, la colțul lung: 1-2! Acesta avea să fie și scorul final, care a consfințit, astfel, primul eșec al Petrolului, după victoriile cu Torun Tavuz (3-2) și Lechia Gdansk (2-0).

La noapte, petroliștii vor reveni acasă, iar de luni vor demara pregătirile pentru startul oficial din 2023. Primul meci, în Superliga, din acest an este programat să se dispute sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, cu CS Mioveni.

Iată și jucătorii pe care staff-ul tehnic al „găzarilor” i-a folosit în duelul cu Pogon:

Leitner – Achim, Meijers (cpt), Mathaus – Doua, Purtic, Seto, Velisar – Bratu, Budescu, Grozav. Din minutul 46 au intrat Vâlceanu, Tucaliuc, Moldoveanu și Dumitriu, iar pe parcursul părții secunde au mai fost introduși Olaru, Borța (ambii în minutul 61), Pashov, Bucur (ambii în minutul 79), Alesio Tudor, Tolea (ambii din minutul 84).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043