De

Ionut Pană
18
iun.
2023

Vali Țicu merge la echipa națională de seniori!

Aflat în cantonament cu selecționata „U21”, care se pregătește pentru meciurile turneului final al Campionatului European, Vali Țicu (22 ani) a fost convocat de urgență, în această seară, în lotul primei reprezentative a României! „Căpitanul” echipei noastre va ajunge, mâine, la Zurich, pentru a face joncțiunea cu echipa națională, cea care, luni seară, va întâlni...
Mai mult
17
iun.
2023

Prima zi plină la Rogla

„Lupii” au încheiat prima zi plină a cantonamentului din Slovenia. Dacă ieri au avut parte de un singur antrenament, desfășurat după-amiaza, în condițiile în care dimineața a fost rezervată pentru odihnă după drumul lung parcurs cu o zi înainte, astăzi, însă, programul a fost unul cât se poate de intens. Ziua de muncă a fost...
Mai mult
16
iun.
2023

Start de cantonament

După patru zile cu antrenamente intense la Ploiești, „lupii” au plecat, aseară, spre Slovenia, dând startul unui stagiu centralizat ce se va întinde pe durata a trei săptămâni. Drumul către Rogla, o stațiune situată la peste 1500 de metri altitudine, renumită, altfel, pentru celebrele sale pârtii de schi, a fost împărțit în două segmente: mai...
Mai mult
15
iun.
2023

Zoran Mitrov este, oficial, jucătorul Petrolului Ploiești!

Tânărul Zoran Mitrov este, oficial, jucătorul Petrolului Ploiești, reprezentând, astfel, o opțiune în plus pentru categoria „under” în perspectiva viitorului sezon. Fotbalist de profil ofensiv, Mitrov (21 ani) a jucat pentru juniorii de la UTA Arad, inainte să plece în Italia, la Sassuolo, acolo unde a evoluat pentru formațiile de tineret ale clubului din Peninsulă,...
Mai mult
15
iun.
2023

Oficial: George Gavrilaș este jucătorul Petrolului Ploiești!

George Petruț Gavrilaș va îmbrăca tricoul „galben-albaștrilor” începând din această vară, portarul în vârstă de 32 de ani fiind, oficial, jucătorul Petrolului Ploiești. Născut la Sighetu Marmației, Gavrilaș are în palmares toate cele trei trofee interne, câștigând titlul, Cupa României și Supercupa României cu Astra Giurgiu, dar și încă o Cupă a României, obținută cu...
Mai mult
15
iun.
2023

Oficial: Guilherme Garutti este jucătorul Petrolului Ploiești!

Fundașul central brazilian Guilherme Gomes Garutti este, oficial, jucătorul Petrolului Ploiești. În vârstă de 29 de ani, Garutti are, deja, o experiență de aproape trei ani în fotbalul românesc, după ce, din 2020, a jucat pentru CS Mioveni, formație cu care a promovat în primul eșalon și a bifat, ulterior, 67 de prezențe în Superliga,...
Mai mult
14
iun.
2023

Programul celor cinci teste ale verii/Panathinaikos, adversar de gală!

Cele cinci jocuri de verificare programate pe durata stagiului din Slovenia și Austria au fost confirmate, elevii lui Florin Pîrvu având parte de adversari redutabili, în compania cărora vor pregăti debutul stagiunii 2023-2024. Astfel, Petrolul va întâlni doar formații de prim eșalon, printre ele aflându-se și titrata Panathinaikos Atena, multipla campioană a Greciei. Iată, însă,...
Mai mult
14
iun.
2023

Grupa 2010-2011, câștigătoare a „Cupei PNG”!

Grupa 2010-2011 a clubului nostru, pregătită de către Cristian Nica, a câștigat „Cupa PNG”, competiție desfășurată, pe 10 și 11 iunie, pe stadionul Conpet din Strejnic. Micii petroliști au câștigat turneul după ce au înregistrat următoarele rezultate: 1-0 cu Atletic United, 3-2 cu Școala de Fotbal Toader și 4-2 cu CS Fieni, în grupa preliminară,...
Mai mult
14
iun.
2023

Abonamente pentru sezonul 2023-2024

Ne pregătim pentru startul unui nou sezon, cel care ne poartă în anul Centenarului! Stagiunea 2023-2024 va porni la drum la jumătatea lunii iulie, iar de mâine, 15 iunie, va începe procedura de comercializare a abonamentelor valabile pentru meciurile oficiale ce vor fi organizate de către clubul nostru. Ne așteaptă o nouă provocare, pe care...
Mai mult
12
iun.
2023

Start către noul sezon

Vacanța „lupilor” s-a încheiat, astăzi fiind programat primul antrenament al acestei pauze dintre sezoane. Pe „Ilie Oană”, în prezența fanilor, sub comanda lui Florin Pîrvu, Carlos Menendez, Eugeniu Cebotaru, Laurențiu Marinescu și Cătălin Grigore s-au pregătit 26 de jucători: Portari: Andreas Leitner, Andrei Jercălău, Mihail Berbeacă (*). Jucători de câmp: Seniko Doua, Paul Papp, Bart...
Mai mult
1 84 85 86 87 88 247

Următorul meci

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă