Cantonament Antalya 2026 – Ziua 7/ Prima victorie, după „dubla” lui Chică-Roșă

„Lupii” au bifat primul succes din 2026, învingând-o, scor 2-1, pe prim-divizionara turcă Fatih Karagumruk, într-un joc de pregătire disputat în Antalya. Ambele goluri ale echipei noastre au fost marcate de către Adi Chică-Roșă.

Desfășurat în condiții impecabile pe terenul principal al bazei sportive „Mardan Sport”, meciul de astăzi a confirmat eforturile depuse de-a lungul primei perioade a stagiului din Antalya. După Gaziantep (scor 1-1), Petrolul a înfruntat, din nou, e formație venită din prima ligă a Turciei, impunându-se în fața lui Fatih Karagumruk după o partidă cu un ritm bun și destule ocazii la ambele porți. În plus, „găzarii” par să fi (re)descoperit și golgheterul pe care l-au tot căutat de-a lungul acestui sezon, în persoana unui vârf de atac de meserie, Adi Chică-Roșă punctând de două ori cu Fatih și ajungând, astfel, la un bilanț de trei goluri în acest stagiu, după ce tot el înscrisese și în fața lui Gaziantep!

Astăzi, „lupii” au avut și forța să revină după ce au fost conduși. Turcii au deschis scorul în minutul 16, prin Jakop Bariș, dar egalarea a survenit rapid, atunci când, bine lansat în adâncime de către Diogo Rodrigues, Chică-Roșă (18) a pătruns pe partea dreaptă în suprafața de pedeapsă adversă și l-a învins  pe Beklevic cu un șut la colțul scurt. Victoria s-a conturat la scurt timp după reluare, după o cursă pe dreapta a lui Hanca și o pasă perfectă pentru Chică-Roșă (49), atacantul „lupilor” trimițând în plasă în ciuda opoziției unui fundaș advers.

Cantonamentul de la Belek se va încheia marți, dar până atunci formația noastră va mai avea un ultim test, pe care îl va susține duminică, de la ora locala 11.30 (10.30 în România), cu gruparea poloneză de primă ligă GKS Katowice.

FC Petrolul – Fatih Karagumruk 2-1 (1-1)

Marcatori: Chică-Roșă (18, 49)/Bariș (16).

FC Petrolul: Bălbărău (46 Krell) – Diogo Rodrigues (61 Ricardinho), Guilherme (61 Papp), Prce (46 Onguene), B. Marian – Boțogan (cpt) (61 Dulca), Mateiu (30 Dumitrache, 46 Dongmo) – Paraschiv (76 Dumitrache), Hanca (61 Jyry), Rafinha (46 V. Gheorghe) – Chică-Roșă (61 Grozav).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Universitatea Craiova

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
12140
22139
32138
42138
52134
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă