Categorie

Stiri echipa
20
sept.
2020

AFK Csikszereda – FC Petrolul/Nevoia de constanță!

După două victorii consecutive, petroliștii par să-și fi găsit cadența în acest campionat, iar acum au nevoie să confirme faptul că se află pe drumul cel bun în lupta pentru promovarea în primul eșalon. Mâine, elevii lui Viorel Moldovan vor avea parte de un test important, pe terenul lui AFK Csikszereda, într-un meci ce va...
Mai mult
18
sept.
2020

Juniorii și-au aflat adversarii din Liga Elitelor

FC Petrolul Ploiești va participa cu echipele de juniori U19 și U17 în Liga Elitelor, competiția rezervată celor mai valoroase cluburi din țară. Astăzi, Federația Română de Fotbal a stabilit componența seriilor pentru fiecare dintre cele două campionate, acestea fiind identice la ambele categorii de vârstă. Astfel, cu 24 de echipe înscrise la start, împărțite,...
Mai mult
17
sept.
2020

Doi juniori convocați la loturile naționale

Academia de Copii și Juniori a FC Petrolul Ploiești va avea, în perioda următoare, doi reprezentanți la acțiunile pe care le vor desfășura loturile naționale. Astfel, fundașul central Adrian Nicolae (născut 2003), jucător care, după cum se știe, se află, de ceva vreme, în anturajul formației de seniori a „lupilor”, va merge la naționala „U18”,...
Mai mult
16
sept.
2020

Jhon Mondragon a semnat cu FC Petrolul Ploiești!

Petroliștii și-au întărit compartimentul defensiv, după ce au ajuns la un acord, valabil până la finalul acestui campionat, cu fundașul central columbian Jhon Steven Mondragon! În vârstă de 25 de ani, Mondragon are și cetățenie spaniolă, evoluând inclusiv în LaLiga, în finalul stagiunii 2016-2017, atunci când a strâns cinci prezențe (429 minute jucate) în tricoul...
Mai mult
15
sept.
2020

Legăm succesele clare: 5-0 cu Ripensia!

”Lupii” au bifat cea de-a doua victorie consecutivă, după un meci în care au înscris, din nou, multe goluri. A fost 5-0 contra Ripensiei Timișoara, pentru formația noastră marcând Bratu (7), Roige (41), Vajushi (49, pen.), Saim Tudor (85) și Diarra (87). O echipă care a marcat patru goluri în ultimul joc oficial disputat versus...
Mai mult
14
sept.
2020

FC Petrolul – Ripensia/ Setați doar pe victorie!

FC Petrolul va închide runda a treia a eșalonului secund, cu meciul pe care îl va susține, mâine seară, de la ora 19.30, pe „Ilie Oană”, cu Ripensia Timișoara. „Lupii” nu au mai câștigat în ultimele cinci meciuri oficiale disputate, în campionat sau Cupa României, pe teren propriu, iar Viorel Moldovan spune că a venit...
Mai mult
14
sept.
2020

Lista jurnaliștilor acreditați pentru partida FC Petrolul – Ripensia Timișoara

Lista jurnaliștilor acreditați pentru meciul FC Petrolul Ploiești – Ripensia Timișoara (marți, 15 septembrie, ora 19.30), din etapa a III-a a Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2020/2021: Masa presei (Zona 2) Marian Dima (Ziarul Prahova) Adrian Făgărășanu (Valea Prahovei TV) Ionuț Mitoiu (Informația Prahovei) Cristian Anghelescu (Ploiesti TV) Ciprian Constantin (Prosport) Mihai Ioachimescu (Petrolul Non-Stop)...
Mai mult
14
sept.
2020

Vasile Buhăescu, din nou în tricoul Petrolului!

Revenire pentru Liga 1: atacantul Vasile Buhăescu, jucător care a contribuit, în stagiunea 2010-2011, la promovarea „lupilor” în primul eșalon, se întoarce pe „Ilie Oană”! Ultima dată la FC Argeș, Buhăescu (32 de ani) a semnat cu formația noastră un angajament valabil până la finalul acestui sezon. Cu experiență la nivelul primei divizii, acolo unde...
Mai mult
11
sept.
2020

Acreditări pentru partida cu Ripensia Timișoara

FC Petrolul Ploiești deschide procesul de acreditare al reprezentanților mass-media ce doresc să participe la partida cu Ripensia Timișoara, ce se va disputa marți, 15 septembrie, de la ora 19.30, pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a doua a stagiunii 2020-2021 a Ligii 2 Casa Pariurilor. În conformitate cu prevederile protocolului medical elaborat de...
Mai mult
11
sept.
2020

Bun venit, Nicolai Cebotari!

Portarul Nicolai Cebotari este ultimul sosit în tabăra „galben-albastră”, el semnând, cu FC Petrolul Ploiești, un angajament valabil până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire în cazul promovării. În vârstă de 23 ani, Cebotari (1.84 metri) s-a născut la Chișinău, având și cetățenie română, iar ultima parte a junioratului a făcut-o în Portugalia,...
Mai mult
1 170 171 172 173 174 241

Următorul meci

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă