Două echipe „pe val” în ultima perioadă, FC Petrolul și CFR Cluj se vor întâlni sâmbătă, de la ora 18.00, pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”, într-un meci care poate însemna, pentru fiecare dintre ele, un pas mare înainte în cursa pentru îndeplinirea obiectivelor: gazdele vor să rămână în zona de play-off, în timp ce „lupii” caută să se desprindă de cea care duce la baraj.
Dificultatea confruntării din „Gruia” a fost subliniată și de către Eugen Neagoe, dar tehnicianul petroliștilor rămâne încrezător și consideră că elevii săi pot întrerupe seria fastă a clujenilor. „CFR Cluj este, probabil, cea mai în formă echipă a acestui început de an. Îi cunoaștem foarte bine, îi felicităm pentru rezultatele pe care le-au avut, dar eu cred că sâmbătă seară ne putem ridica la nivelul adversarului. Așa cum am spus-o de fiecare dată, am mare încredere în jucătorii mei. Și așa cum CFR are fotbabaliști foarte valoroși, cred că și noi avem în componența lotului jucători de mare calitate, cu experiență, care nu se sperie așa ușor, indiferent de numele rivalei”, a spus Neagoe.
„Să nu omitem nici faptul că și noi traversăm o perioadă bună și, până la urmă, și pe CFR trebuie să-i învingă cineva! Sper să le vină rândul să piardă sâmbătă!”, a mai adăugat tehnicianul ploieștenilor. „Avem în continuare nevoie de puncte și vrem să prelungim cât mai mult această perioadă bună a noastră. Suntem conștienți de importanța jocului, dar fiecare joc este la fel de dificil și de important, iar lupta se va duce până în ultima etapă”, a mai spus Neagoe.
Revenit recent în România, mijlocașul ghanez Nana Boateng va avea ocazia să-și înfrunte fosta echipă, cu care a câștigat titlul de campion în urmă cu patru ani. „Va fi un meci interesant, pentru că voi juca contra fostei mele echipe și, întotdeauna, o astfel de întâlnire se simte altfel, Dar, suntem nerăbdători să jucăm contra lor, sper să facem un meci bun și să avem succes”, a spus Boateng.

„Lupii” au plecat spre Cluj vineri după-amiază, cu avionul, după ce au efectuat, la orele prânzului, un ultim antrenament la Ploiești, iar lotul este complet, fără indisponibilități cauzate de accidentări sau suspendări.
Partida va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marcel Bîrsan (București) – Ionuț Traian Neacșu (București) și Nicușor Marin (Suseni, Argeș). Rezervă: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea). Arbitru VAR: Iulian Călin (Ștefănești). Arbitru AVAR: Vasile Marinescu (București). Observatori: Szekely Zoltan (Baia Mare) și Ioan Bogdan (Arad).






