La doar 21 de ani, despre Alexandru Saim Tudor se poate vorbi ca despre unul dintre „veteranii” actualului lot al „galben-albaștrilor”. A ajuns la Petrolul în vara lui 2017, bifând, astfel, și sezonul petrecut în eșalonul trei. A sărit de 70 de prezențe în tricoul „lupilor”, are șapte goluri marcate în ultimele două ediții ale Ligii 2 și reprezintă, așadar, unul dintre pariurile cu viitorul ale clubului nostru.
I se spune „Turcul”, pentru că e născut chiar la Istanbul, dar a crescut în România și ține să facă lumină în privința numelui său. „Am două prenume: Alexandru și Saim. Cu s, nu cu ș! Iar numele de familie este Tudor!”.
– Saim, unde te-ai izolat și cum îți petreci timpul?
Alexandru Saim Tudor: Sunt acasă, la Buzău. Fac ce face toată lumea în perioada asta: stau cât mai mult în casă, mă uit la seriale și mă mai joc pe Xbox.
– Ce jocuri și ce filme?
A.S.T.: Am două jocuri preferate, FIFA20 și NBA 2K20. Iar la capitolul filme sunt la Peaky Blinders, un serial pe care îl urmăresc pe Netflix. Apropo de FIFA20: m-am uitat la meciul dintre Petrolul și Rapid, de duminică, câștigat de ai noștri! Bravo lor, felicitări, sper să o facem și noi, la rândul nostru, atunci când va veni timpul să întâlnim Rapidul pe teren!
– Cum mișcarea cum stai?
A.S.T.: Urmez programul pe care îl primim de la antrenori. Trebuie să încercăm, indiferent de condiții, să ne mișcăm atât cât putem. Este o perioadă dificilă și aceste antrenamente sunt, practic, obligatorii pentru a ne menține cât de cât în formă.
– Pauza asta forțată a venit într-un moment în care echipa părea că se află pe un trend ascendent…
A.S.T.: Într-adevăr, ne aflam într-un moment bun. Au fost meciuri grele la acest început de an, iar un exemplu în acest sens este chiar ultimul pe care l-am jucat, cel de la Miercurea Ciuc, în care am avut tăria să întoarcem rezultatul. Dar, sigur, se putea obține mai mult, întotdeauna e loc de mai bine!
– Să fim optimiști și să credem că se va întâmpla ceea ce sperăm cu toții: criza va trece cât mai repede, lucrurile vor reveni la normal, iar campionatul se va relua de acolo de unde s-a întrerupt. Cum vezi continuarea?
A.S.T.: Va fi la fel de echilibrat ca și până în momentul opririi, iar lupta pentru promovare se va duce până în ultima etapă. Dar, la final, Petrolul și UTA vor promova direct, iar Rapid va merge la baraj.
Primul an ca senior
– Vara trecută ai devenit senior cu drepturi depline. Cât de greu ți-a fost să prinzi, în noua situație, un loc în echipă?
A.S.T: Foarte dificil, și asta s-a văzut, pentru că la început de sezon am jucat destul de puțin. Am avut, însă, multe de învățat, am înțeles că nu mai stă nimeni să mă aștepte și că depinde doar de mine să mă impun și să arăt că merit să fac parte din echipă. Și am mai realizat că important este să te bucuri de fotbal atunci când primești șansa să joci!
– Ai aproape trei ani de când ai ajuns în curtea „lupilor”. Dăm puțin timpul înapoi. Ce a însemnat, pentru tine, transferul la Petrolul?
A.S.T: Un moment minunat și o șansă importantă! Debutasem, deja, în eșalonul trei la Olimpia Rm. Sărat, dar știam că Petrolul este un nume „greu” în fotbalul românesc și, firește, am privit transferul ca pe o mare oportunitate a carierei mele.
– Îți mai aduci aminte de prima zi aici?
A.S.T.: Nu am să o pot uita vreodata! A fost primul antrenament de după vacanța de vară, iar suporterii au fost prezenți în număr mare pe „Ilie Oană” și au cântat până la final. Nu mai trăisem așa ceva!
– Dar debutul oficial?
A.S.T.: Într-un meci de „Cupa României”, disputat la Ploiești, cu Urban Titu, atunci când am intrat pe parcursul reprizei a doua. Iar primul joc ca titular la câteva zile distanță, tot pe „Ilie Oană”, cu Viitorul Domnești, în prima etapă a campionatului Ligii a 3-a.
Cel mai frumos gol
– Și primul gol?
A.S.T.: Tot în perioada aceea, la meciul cu Flacăra Moreni. Am câștigat cu 3-2, iar eu am dat golul de 2-1, pe final de meci, cu o semi-foarfecă (n.n. – golul poate fi revăzut aici)! Acela cred, de altfel, că a fost și cel mai frumos gol al meu dintre toate cele înscrise pentru Petrolul!
– Care crezi că a fost cel mai bun joc al tău în tricoul Petrolului?
A.S.T.: Probabil meciul cu „U” Cluj, câștigat pe „Ilie Oană” cu 1-0! Eu așa consider, că atunci a fost cel mai bun joc al meu, chiar dacă vorbesc despre o partidă în care nu am înscris.
– Există o poziție pe teren în care te simți cel mai bine?
A.S.T: Mă simt foarte bine pe postul de mijlocaș dreapta, dar joc acolo unde este nevoie de mine, și nu o spun doar de complezență.
– Unde te vezi peste cinci ani?
A.S.T: În primul rând vreau să ajung cât mai sus cu Petrolul și, apoi, de ce nu, într-un campionat puternic din Europa!
– La final, un mesaj pentru petroliști?
A.S.T: Multă sănătate! Totul va fi bine și, la final, sunt sigur că ne vom bucura pentru promovarea în primul eșalon!