După ce, în această dimineață, au efectuat cea de-a treia testare COVID-19, petroliștii au pus capăt cantonamentului de două săptămâni desfășurat în condițiile stabilite de către protocoalele medicale în vigoare.
„A fost ceva inedit si pentru noi, pentru că nu ne-am mai confruntat cu o astfel de situație. Am stat de dimineață până seară pe teren cu grupele de jucători, a fost destul de complicat de organizat antrenamentele, dar am găsit soluții și sunt bucuros că am încheiat cu bine această perioadă”, a spus antrenorul principal al „lupilor”, Costel Enache.
„Evident, nici pentru jucători nu a fost foarte confortabil, pentru că și ei au alte așteptări, alte obiceiuri, sunt obișnuiți să socializeze, să se antreneze în grup, să aibe meciuri! Una peste alta, însă, consider că ne-am făcut treaba bine și sunt foarte mulțmit de modul în care băieții au răspuns în această perioadă, de implicarea lor la antrenamente, de concentrarea și de unitatea de echipă de care au dat dovadă, chiar și în condițiile speciale cu care ne-am confruntat! Este doar un prim pas, știm cu toții că greul abia urmează, dar avem toate argumentele necesare astfel încât să fim optimiști și să credem că lucrurile vor merge spre bine”, a completat tehnicianul echipei noastre.
Pentru „galben-albaștrii” urmează, acum, un mic respiro, jucătorii având două zile libere, până miercuri după-amiază, atunci când va fi programat primul antrenament, de la reluarea pregătirilor, în efectiv complet.