Pe locul șapte după 21 de etape, Petrolul începe anul 2023 cu speranțe chiar pentru o calificare în faza play-off din Superligă. Mâine, de la ora 17.00, „galben-albaștrii” joacă la Mioveni și speră să-și confirme statutul de favoriți pe terenul echipei care deține „lanterna” clasamentului.
Primul meci oficial al anului este așteptat cu nerăbdare de către petroliști. „Aștept cu încredere restartul din campionat și sunt sigur că și băieții, la cum s-au comportat în această perioadă, așteaptă cu nerăbdare, la rândul lor, să începem cât se poate de bine anul!”, spune Nicolae Constantin, antrenorul petroliștilor, cel care, însă, are destule bătăi de cap înainte de prima confruntare oficială din 2023. Pe de o parte adversarul de mâine, CS Mioveni, se prezintă într-o formula mult schimbată față de finalul anului trecut, cu Nicolae Dică pe banca tehnică și cu mulți jucători noi în lot, iar pe de altă parte și problemele de efectiv ale petroliștilor sunt destule, cauzate de accidentări sau de suspendări.
„Va fi dificil, ca orice nou început, mai ales că venim și după o perioadă de pregătire atipică pentru noi, foarte scurtă. Vom întâlni un adversar care a schimbat mult în această perioadă, și la nivel de staff, și la nivel de lot de jucători, iar asta complică puțin lucrurile, pentru că, probabil, vor schimba și sistemul. Însă, ne-am pregătit bine, iar tot ceea ce s-a întâmplat din acest punct de vedere la începutul anului, cu cantonamentul foarte bun din Turcia, cu prestațiile din jocurile amicale, cu ce a fost zilele acestea la Ploiești, mă face să privesc cu mare încredere către partida de la Mioveni”, a completat Nicolae Constantin. Acesta nu va putea miza pe Țicu, Borța și Jair, toți trei suspendați, în vreme Marian Huja este accidentat și, după ce a efectuat miercuri un nou RMN, așteaptă să vadă pașii ce-i va avea de urmat în perioada următoare.
Despre confruntarea de sâmbătă a vorbit și unul dintre jucătorii veniți în această iarnă la Petrolul, fundașul central Cosmin Achim. „A fost o discuție să vin aici și în vară, dar atunci am preferat să rămân la Voluntari. Acum, însă, mă bucur că am ales Petrolul, știu că antrenorul și președintele clubului au mare încredere în mine, și sper să nu dezamăgesc! Vreau să joc, să-mi ajut echipa din toate punctele de vedere și o să trag cât pot de tare ca să-mi câștig postul de titular. La Mioveni ne așteaptă o partidă grea, dar mergem acolo să câștigăm cele trei puncte”, a declarat Achim.
Partida dintre CS Mioveni și FC Petrolul se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul „Orășenesc” din localitatea argeșeană. Întâlnirea va fi condusă de Radu George Vidican (Satu Mare) – Adrian Popescu (Craiova) și Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Bogdan Dumitrache (București). Arbitru VAR: Andrei Florin (Tg. Mureș). Arbitru AVAR: Iuliana Elena Demetrescu (Rm. Vâlcea). Observatori: Ion Marin (București) și Irina Mârț (București).