Cu ochii pe juniori!

Petroliștii au intrat, oficial, în vacanță imediat după ultima partidă de campionat, disputată vineri, la Pitești, și vor avea liber timp de aproape trei săptămâni, în condițiile în care reunirea lotului este programată pentru data de 12 iunie.

Totuși, antrenamentele vor continua pentru tinerii din lot, cei care, alături de mai mulți juniori proveniți din Academia clubului, sau de la echipe din zonă, precum și de unii dintre jucătorii care, pe parcursul ultimului sezon, au fost împrumutați la alte formații, vor fi evaluați în aceste zile de către Florin Pîrvu.

„Sunt mai mulți jucători tineri pe care îi avem în atenție și, tocmai de aceea, am vrut să-i vedem în aceste zile. Au fost juniori care s-au pregătit alături de prima echipă și în sezonul ce tocmai s-a încheiat, unii dintre ei au și debutat în primul eșalon, și vom căuta să dăm credit, în continuare, tinerilor din Academie și nu numai”, a spus Florin Pîrvu.

Antrenamentele se vor derula până joi, atunci când punctul final al acțiunii îl va reprezenta un joc școală programat împotriva formației de eșalon trei CS Păulești.

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă