Echipele de juniori „U19” și „U17” ale clubului nostru au avut parte, astăzi, de o dublă de „foc” în „Liga Elitelor”, întâlnind formațiile similare de la SC Fotbal Club FCSB. Ambele meciuri s-au disputat la Brazi și s-au încheiat cu același scor, 2-1 în favoarea vizitatorilor.
Juniorii „U19” au fost ghinioniștii de serviciu ai zilei, în confruntarea cu formația clasată pe poziția secundă în ierarhia „Seriei de Est”. Petroliștii au jucat foarte bine, au deschis scorul prin Octavian Mănescu (6), au mai avut o bară în prima repriză și câteva mari ocazii pe parcursul părții secunde, dar, cu toate acestea, au trebuit să se recunoască, în cele din urmă, învinși!
FCSB a egalat prin Ionuț Neacșu (58), pentru ca, la chiar ultima fază a jocului, Andreas Chirițoiu (90+3) să-l învingă pe portarul Petru Marinache, cu un șut expediat din marginea careului de 16 metri! O înfrângere nedreaptă, venită după un o prestație curajoasă a elevilor lui Marius Manolache, cei care nu le-au fost cu nimic inferiori adversarilor lor.
Petroliștii au folosit un prim „11” alcătuit din Petru Marinache – Iulian Duță, Adrian Nicolae, Octavian Mănescu, Antonio Popa, Cristian Licsandru, Alexandru Baron, Mario Bratu (cpt), Vlad Bogdan, Radu Dumitru, Raul Bucur. Pe banca de rezerve s-au aflat P. Cernat – Narcis Ghiță, Nicholas Stănescu, Andrei Șerban, Cristian Vrăjitoarea Tiberiu Dima, Gabriel Stoica, Dan Stoica și Răzvan Cojocaru.
FC Petrolul ocupă, în clasament, poziția a 8-a, iar, în runda viitoare, va juca, tot la Brazi, cu AFC Botoșani (27 martie, ora 10.00).
Eșec din două penaltiuri!
Și dacă meciul juniorilor „mari” a fost decis la ultima fază, cel al echipelor „U17” a început cu un penalti de care au beneficiat oaspeții în secunda 7! O lovitură de pedeapsă just acordată, după un fault al portarului petroliștilor, și transformată de către Vlad Toma (1), așa încât FCSB a plecat, practic, în joc, de la scorul de 1-0!
Vizitatorii și-au majorat avantajul tot după un penalti, fructificat, de această dată, de către Gabriel Fulga (38), iar petroliștii au redus din handicap prin „căpitanul” Alin Boțogan (75), cel care a profitat de o degajare greșită a portarului Paul Ganea. În ciuda eforturilor din final, elevii lui Gheorghe Liliac n-au reușit să și restabilească echilibrul, pierzând, astfel, la limită în fața primei clasate, FCSB, echipă pe care tot ei o propulsaseră în fotoliul de lideră, după succesul, din etapa trecută, obținut în fața Viitorului Constanța.
Petroliștii au început jocul cu Andrei Jercălău – Mario Alecsandru, Vlad Balea, Juan Pătrașcu, Daniel Andrei, Albert Dima, Lucian Iancu, Andrei Oprea, Mihnea Rădulescu, Andrei Sîrbu și Alin Boțogan (cpt). Pe banca de rezerve s-au aflat Liviu Toma – Alex Cazan, Ionuț Vasile, Nicolae Ion, Ion Grigore, Andrei Gheorghe, Cristian Leonte, Andrei Spătărelu și Eduard Vuță.
În clasament, formația noastră se situează pe poziția a patra, etapa următoare urmând să o întâlnească, la Brazi, pe AFC Botoșani (27 martie, ora 12.00).