Octavian Grigore va conduce echipa noastră în meciul de la Cluj

Octavian Grigore va conduce echipa noastră, din postura de antrenor principal, la ultima partidă din cadrul sezonului regular al Ligii 2, care se va desfășura duminică, la Cluj.

Decizia a fost luată de către conducerea executivă a clubului, care s-a reunit în regim de urgență, ca urmare a demisiei fostului tehnician Viorel Moldovan.

Pentru pregătirea jocului de la Cluj, Octavian Grigore va fi ajutat de către un colectiv tehnic alcătuit din Ciprian Pura, Gheorghe Liliac și Cătălin Grigore, preparator fizic fiind Lucian Nedelcu.

Vreau să arătăm că suntem o echipă bună și că putem câștiga la Cluj. Acesta este obiectivul nostru pentru acest joc, indiferent de locul pe care îl ocupăm în acest moment în clasament”, a declarat Octavian Grigore, cel care și-a petrecut întreaga carieră de fotbalist în culorile “Lupilor Galbeni”.

În perioada următoare, conducerea clubului va analiza opțiunile pentru numirea unui antrenor care să conducă echipa începând din partea a doua a sezonului.

Partida dintre Universitatea Cluj și FC Petrolul Ploiești se va disputa duminică, 28 martie, de la ora 15.00, pe Cluj Arena.

Următorul meci

FC Voluntari vs FC Petrolul Ploiești

Stadion „Anghel Iordănescu”, Voluntari
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11737
21732
31730
41729
51725