Dinamo București – FC Petrolul 1-1/Ne întoarcem cu un punct din Capitală

Ne prelungim seria meciurilor fără înfrângere, după egalul, 1-1, consemnat pe „Arcul de Triumf”, la capătul confruntării cu Dinamo București.

N-a fost să fie cea de-a patra victorie consecutivă, dar senzația rămasă a fost aceea că „lupii” au ratat o bună șansă să plece cu toate cele trei puncte din Capitală. Până la urmă, meciul a fost decis de două erori imense, câte una în fiecare tabără, cele care au și fixat tabela pe un rezultat de egalitate, deși, pe teren, balanța a părut să încline mai degraba către partea petrolistă.

Dinamo a deschis scorul aproape de jumătatea primei reprize, atunci când, după o centrare de pe dreapta, Doua, neatent, i-a așezat balonul, cu pieptul, lui Gregorio (22), un „assist” pe care atacantul gazdelor nu-l putea refuza, înscriind cu un șut din marginea careului mic! Un sfert de oră mai tarziu, dinamoviștii au fost cei care au gafat în defensivă, atunci când Seto a recuperat un balon din picioarele lui Ilic, mingea a trecut, apoi, pe la Jair și a ajuns la PETROVIC (37), cel care a trimis în plasă de la 12-13 metri, pentru prima sa reușită în tricoul „lupilor”!

Jocul a suferit, apoi, la capitolul spectaculozitate, era și greu să fie altfel în condițiile unui teren greu practicabil, și s-a îndreptat, astfel, către o remiză. Nici șansa n-a mai fost de partea „lupilor”, pentru că, pe final, Mihai Roman II a fost aproape să aduca victoria, dar mingea trimisă de el, cu capul, a picat pe transversala porții apărate de către Golubovic!

Petrolul ajunge, astfel, la cota 12 în clasamentul la zi al Superligii, punctaj cu care ocupă poziția a patra, iar etapa viitoare va reveni pe „Ilie Oană”, pentru meciul de vineri, de la ora 18.30, cu Oțelul Galați.

Foto: Răzvan Păsărică.

Dinamo București – FC Petrolul 1-1 (1-1)

Marcatori: Gregorio (22)/Petrovic (37).

Dinamo: Golubovic – Patriche (cpt), Bena, Homawoo – De Moura, Bani (52 Ghezalli), Ilic (80 Roșu), Amzar – C. Costin (80 Crețu), Gregorio (67 Hakim Djamel), Politic. Antrenor: Ovidiu Burcă.

Petrolul: Zima – Doua, Papp, Meijers, Țicu (cpt) – Seto, Hanca (88 Dumitriu) – Musi (76 Constantinescu), Jair, Grozav (76 Diomande) – Petrovic (69 Roman). Antrenor: Florin Pîrvu.

Cartonașe galbene: Bani (29), Politic (78)/Hanca (45+5), Roman (87), Meijers (90+4).

Au arbitrat: Iulian Călin – Vasile Marinescu și Daniel Mitruți.

Rezervă: Viorel Flueran.

Arbitru VAR: Adrian Cojocaru.

Arbitru AVAR: Cosmin Vatamanu.

Observatori: Nicolae Marodin (pentru arbitraj) și Viorel Ilinca (pentru organizare).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043