Echilibru perfect: FC Petrolul – Astra 0-0

Petroliștii au avut o prestație încurajatoare la revenirea pe teren după o pauză atât de îndelungată, încheind la egalitate, 0-0, testul susținut în compania Astrei Giurgiu, echipă de play-off din primul eșalon.

Desfășurat pe „Ilie Oană”, în condițiile organizatorice stricte impuse de către protocoalele medicale în vigoare, jocul dintre FC Petrolul și Astra Giurgiu n-a lăsat să se vadă, vreun moment, diferența de eșalon dintre cele două combatante. Nu s-a marcat, dar șanse de gol au fost destule de fiecare parte, mai multe și mai clare, parcă, trecute în contul petroliștilor, cei care, de altfel, au trimis, în două rânduri, balonul în transversala porții adverse!

Seria ocaziilor a fost deschisă de către Hamza Younes (8), cel care a șutat, din marginea suprafeței de pedeapsă, puțin peste poartă, după o fază la care au mai contribuit Mihai Nițescu și Armando Vajushi. Astra a replicat prin Fatai (14), cu o lovitură de cap ce a ocolit butul din stânga, și prin Takayuki Seto (21), mijlocașul japonez, rămas singur în careu după o pasă a lui Budescu, fiind împiedicat să înscrie de parada excelentă a lui Raul Avram. Apoi, Răuță (33) a trimis cu capul, după un corner de pe stânga, dar Lazăr s-a întins și a salvat in-extremis, iar Deac (37) a luat la țintă transversala porții vizitatorilor, cu un șut expediat de la 10 metri, lateral stânga!

După reluare, Balaure (58) a trimis, cu capul, din fața porții lui Lungu, puțin alături, iar Roige (61) și Robert Enache (62) i-au dat emoții mari lui Bolboașă, cu două șuturi ce au ocolit de puțin buturile adverse. A doua bară a „galben-albaștrilor” s-a consemnat în minutul 72, atunci când Blănaru a trimis puternic, de la 22 de metri, în transversală!

În jocul de astăzi, Costel Enache a folosit câte o formulă de echipă în fiecare repriză, singurii componenți ai lotului care nu au putut evolua fiind Mario Bratu și Sergiu Arnăutu, ambii acuzând probleme de natură medicală, și portarul Cristian Apostolachi, cel care, de altfel, a început pregătirile mai târziu decât coechipierii săi.

FC Petrolul – Astra Giurgiu 0-0

FC Petrolul (repriza I): Avram – Bărboianu, Răuță, Manolache, Olaru – Meza Colli – Deac, Ekollo, Nițescu, Vajushi – Younes.

FC Petrolul (repriza II): Lungu – Bărboianu (70 Olaru, 85 Meza Colli), Sîrghi, Ad. Nicolae, Țicu (75 Manolache) – Pierce – Saim Tudor, R. Enache, Marinescu, Roige – Blănaru. Antrenor: Constantin Enache.

Astra: Lazăr – Bruno, Tamaș, Graovac, Radunovic – Seto, Crepulja – Baicu, Budescu, V. Gheorghe – Fatai. După pauză au jucat: Bolboașă (80 Silveanu) – Graur, Avram, Dandea, Trusescu (Pahonțu) – Simion, Șerban – D. Gheorghe, Ioniță, Balaure – Stahl. Antrenor: Bogdan Andone.

Următorul meci

ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu vs FC Petrolul Ploiești (On time)

Stadion Tudor Vladimirescu
Liga 2

Clasament

LocClubMPct
1511
2410
3510
459
549