Ne-am despărțit de ediția 2022-2023 a Superligii cu o înfrângere dură ca scor, suferită, însă, în condiții speciale în meciul de la Pitești. FC Argeș s-a impus cu 3-0, cu două goluri marcate în ultimele minute, într-o perioadă în care echipa gazdă avea, însă, și doi jucatori în plus pe teren.
Meciul din „Trivale”, decisiv pentru „alb-violeți” în tentativa acestora de a-și păstra locul în primul eșalon, a avut de toate. Goluri multe, ratări, intervenții ale VAR-ului soldate cu decizii ce au influențat decisiv cursul jocului, și, într-un final, o victorie a Argeșului, deloc însă atât de categorică pe cât ar putea lăsa de înțeles scorul cu care s-a „închis” tabela de marcaj.
Într-o primă repriză marcată de cateva ocazii mari ale „lupilor”, cu Jair în prim-plan în două rânduri, mijlocașul brazilian lovind, o data, și bara porții adverse (min. 34), singurul gol l-au înscris, însă, amfitrionii, „căpitanul” Tofan (27) deschizând scorul cu o reluare din marginea careului mic!
Apoi, după pauză, au venit, în avalanșă, și evenimentele ce aveau să implice arbitrajul video. Mai întâi VAR-ul a confirmat ofsaidul semnalizat de către Ovidiu Artene, la golul marcat de către Irobiso (53), pentru ca, ulterior, să-l determine pe „centralul” Marcel Bîrsan să-i elimine pe Moldoveanu (60) și Irobiso (72), ambii văzând, direct, cartonașul roșu!
Chiar și în 11 vs 9, Argeșul a avut destule dificultăți în a se desprinde decisiv, izbutind acest lucru abia pe finalul întâlnirii, cu golurile lui Jobelo (86) și Jakolis (90+3).
S-a terminat, astfel, 3-0, un rezultat care nu poate șterge, însă, cu nimic din reușitele unui sezon peste așteptări. Petrolul termină campionatul pe locul 8 și își permite, astfel, să pregătească în liniște noul sezon, unul în care, cu siguranță, și ambițiile vor fi mult mai mari.
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu).
FC Argeș – FC Petrolul 3-0 (1-0)
Marcatori: Tofan (28), Jobelo (86), Jakolis (90+3).
FC Argeș: Micle – Tofan (cpt), Dobrosavlevici, Zebic, Rizzi (64 Jakolis) – Njike (75 Rocha), Meza Colli, Bassong (90+4 Pîrvu) – Jobello, Garita (90+4 Koubemba), Calcan. Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă.
FC Petrolul: Vâlceanu – Mathaus, Meijers, R. Grigore (67 Dumitriu) – Doua, Diomande (57 Moldoveanu), Jefferson (89 Seto), Jair (89 M. Ioniță), Țicu (cpt) – Irobisso, Grozav (89 R. Bucur). Antrenor: Florin Pîrvu.
Cartonașe galbene: Jobello (76)/Doua (16), Grozav (82), Meijers (84), Țicu (86).
Cartonașe roșii: Moldoveanu (60), Irobiso (72).
Au arbitrat: Marcel Bîrsan – Radu Adrian Ghinguleac și Mihai Ovidiu Artene.
Rezervă: Bogdan Dumitrache.
Arbitru VAR: Horia Mladinovici.
Arbitru AVAR: Andrei Gabriel Constantinescu.
Observatori: Marian Bucurescu și Nicolae Marodin.