FC Petrolul – ASU Politehnica Timișoara/Nevoia de constanță!

La fix două săptămâni de la ultimul joc disputat în campionat și cu moralul la cote înalte după calificarea în sferturile „Cupei României”, FC Petrolul revine pe „Ilie Oană” și vizează, în confruntarea cu ASU Politehnica Timișoara, cel de-al treilea succes consecutiv pe propriul teren. Întâlnirea se va desfășura mâine, de la ora 11.30.

Dacă în prima parte a campionatului petroliștii au avut mari probleme în a-și valorifica avantajul terenului propriu, ultimele două confruntări disputate pe „Ilie Oană” le-au adus maximum de puncte elevilor lui Flavius Stoican. Petrolul are mare nevoie de constanță, în joc și, automat, în rezultate, iar o victorie obținută mâine, în fața Politehnicii Timișoara, ar veni ca o confirmare a faptului că echipa noastră a intrat pe traiectoria potrivită a luptei pentru promovare. Cu atât mai mult cu cât urmează o perioadă extrem de intensă, cu opt jocuri într-o lună, și e nevoie de cât mai multe puncte adunate astfel încât iarna să ne găsească într-o poziție favorabilă.

Flavius Stoican: „Vrem și trebuie să câștigăm!”

Contra bănățenilor, petroliștii pornesc, fără doar și poate, cu prima șansă, însă important va fi și cum se vor recupera jucătorii lui Stoican după deplasarea lungă și fructuoasă pe care au avut-o, la jumătatea acestei săptămîni, la Cluj. „Avem un moral ridicat, pentru că la Cluj am reușit un joc bun și o calificare clară în sferturile Cupei României. Dar, acest meci a trecut și trebuie să fim conectați, acum, doar la ceea ce avem de făcut în campionat. Există o stare de spirit foarte bună și îmbucurător pentru mine este faptul că am la dispoziție aproape tot lotul. Mai trebuie să-i recuperăm pe Zaharia și Walace, ambii absentând în continuare, dar, în schimb, Sîrghi a revenit la antrenamente, iar Marinescu, așa cum s-a văzut, a și jucat la Cluj”, a comentat Flavius Stoican în conferința de presă organizată astăzi, ce a prefațat întâlnirea de mâine.

„Meciul de mâine este unul pe care vrem și trebuie să-l câștigăm! Nu vreau să găsim scuze, legate de oboseală sau de faptul că nu avem prospețime! Nu ne va fi ușor, pentru că timișorenii au în componenți jucători care au fost în Liga 1 și i-am văzut în meciul de la Arad, acolo unde au avut situațiilor lor de a marca”, a continuat Stoican. „Dacă vom avea agresivitate, atitudine, dacă vom pune presiune încă din primul minut, atunci, cu siguranță, ne vom creea ocazii. Ocazii pe care le vreau fructificate, pentru că trebuie să fim lucizi, asezați, echilibrați, să uităm meciul trecut și să demonstrăm că nu a fost o întâmplare faptul că am marcat atât de multe goluri. Suntem pe un drum bun și vreau să menținem această stare de spirit!”, a conchis tehnicianul „galben-albaștrilor”.

Bogdan Gavrilă: „Victoriile aduc victorii!”

Marcator de patru ori în ultimele două confruntări, mijlocașul Bogdan Gavrilă așteaptă cu încredere și confruntarea de mâine. „A trecut Cupa, ne gândim și ne axăm doar pe campionat. Sperăm să continuăm pe drumul acesta ascendent și trebuie să luăm cele trei puncte”, a spus Gavrilă. „Am văzut câteva declarații date de cei de la Timișoara, în care spuneau că vor fi extrem de motivați, iar acest lucru trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi. Știm că toate echipele care vin la Ploiești dau 100% împotriva noastră, așa încât trebuie să fim concentrați și serioși! Sper să legăm victoriile, să câștigăm mâine, lucru care ne va da elan și pentru jocul de marți, pentru că nu degeaba se spune că victoriile aduc victorii”, a adăugat mijlocașul „lupilor”. „Am avut realizari care s-au văzut pe tabela de marcaj la meciul trecut, dar jocul meu putea fi și mai bun! Important este că mi-am revenit, că am trecut peste acea accidentare care m-a dat puțin peste cap și sper să am continuitate și să merg mai departe pe drumul acesta”, a mai spus Gavrilă.

De ieri în cantonament

Contrar obiceiului, „lupii” au intrat în cantonament, de această dată, cu două zile înainte de meci, iar astăzi de dimineață elevii lui Stoican au efectuat un antrenament pe „Ilie Oană”, de la ora jocului.

Întâlnirea de mâine va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Claudiu Marcu (Constanța) – Florin Iacob (Constanța) și Erchian Ionus (Medgidia). Arbitru de rezervă va fi Ana Maria Terteleac (Berceni, Ilfov), iar ca observatori au fost delegați Ionel Popa (Pașcani) și Constantin Pintilie (Rm. Vâlcea).

Următorul meci

FC CFR 1907 Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Dr. Constantin Radulescu
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043