FC Petrolul – Chindia Târgovişte/Momentul confirmării

FC Petrolul şi Chindia Târgovişte îşi dau întâlnire, mâine seară, într-unul dintre cele mai aşteptate meciuri ale sezonului de toamnă în Liga 2 Casa Pariurilor. Partida se va desfăşura pe “Ilie Oană”, de la ora 19.30 şi va reprezenta pentru petrolişti un bun prilej să întărească victoria obţinută la Petroşani şi să-şi confirme, astfel, poziţia de favoriţi ai luptei pentru promovare.

La aproape o lună distanţă de la ultima întâlnire susţinută pe propriul teren, FC Petrolul Ploieşti revine pe “Ilie Oană” într-un joc ce poate oferi destule răspunsuri legate de traiectoria pe care se aşează gruparea “galben-albastră” în lupta pentru promovare. Petrolul se prezintă după o victorie categorică obţinută la Petroşani, pe terenul Energeticianului, şi pare, astfel, să-şi fi recăpătat tonusul şi să fi depăşit perioada de criză de la finalul lui august, manifestată prin eşecurile dureroase suferite pe terenul lui Metaloglobus, în campionat, şi, ulterior, la Tunari, în Cupa României. “Suntem în preajma unui nou joc acasă, pe care, evident, ne dorim să-l câştigăm. Înfrângerea de acum două etape, de la Bucureşti, cu Metaloglobus, nu ne oferă momente de respiro, dar asta nu înseamnă că şi dacă am fi câştigat acel meci eram mai relaxaţi. Se ştie foarte bine, Petrolul îşi propune să câştige fiecare meci, dar pentru asta trebuie să fim motivaţi, concentraţi şi să dăm 100% pentru a obţine cele trei puncte”, a prefaţat antrenorul Leo Grozavu confruntarea de mâine seară.

“Chindia vine după două insuccese pe teren propriu, dar, sa nu uităm, târgoviştenii au început foarte bine campionatul. În deplasare au luat toate punctele până în momentul de faţă şi nu au făcut-o în faţa unor echipe care sunt uşor de învins pe teren propriu. Am o relaţie special cu fostul meu coleg Viorel Moldovan, este prietenul meu, dar mâine vom fi adversari. Eu îmi doresc să câştig, sigur că şi el îşi doreşte, dar numai unul dintre noi va putea să se bucure la final. Iar dacă va fi egalitate, atunci, în mod cert, nimeni nu va fi mulţumit”, a mai adăugat tehnicianul “lupilor”.

“Sper ca băieţii să dea maximum pe teren şi să facă totul pentru victorie. Sunt absolut convins că, dacă vom avea atitudine, determinare, atunci calitatea lotului de la momentul acesta ne va permite să facem diferenţa la nivelul ligii a doua”, a mai spus Grozavu.

Laurenţiu Marinescu, redebut pe “Ilie Oană”

Meciul de mâine poate consemna şi revenirea lui Laurenţiu Marinescu pe „Ilie Oană”, în tricoul Petrolului. „Sunt bucuros că m-am întors acasă şi îmi doresc să promovez cu Petrolul. Am venit cu mari speranţe şi îmi doresc ca perioada petrecută în Liga II să fie cât mai scurtă şi să ajungem cât mai repede în eşalonul de elită. Am dus dorul meciurilor de la Ploieşti, a atmosferei frumoase de aici. Îmi doresc să fiu sănătos, să pot juca cât mai mult şi visez să ajung din nou cu Petrolul în Cupele Europene şi să văd stadionul arhiplin”, a spus Laurenţiu Marinescu.  „Meciul de mâine, cu Chindia, este foarte important pentru noi. Dar, jucăm acasă, sper să fie o atmosferă frumoasă şi să să câştigăm. Mă bucur că am redebutat cu dreptul, la Petroşani, şi îmi doresc ca, de acum înainte, să avem rezultate cât mai bune”, a mai spus mijlocaşul „galben-albaştrilor”.

La rândul său, Nini Popescu, unul dintre marcatorii jocului de la Petroşani, spune că este pregătit pentru o nouă victorie. „Ne aşteaptă un meci greu, pentru că vom întâlni una dintre echipele bune ale campionatului. Chindia are un lot omogen şi, nu degeaba, de câţiva ani se bate la primele trei locuri ale eşalonului secund. Dar, suntem pregătiţi şi ne dorim să câştigăm cele trei puncte. Desigur, pentru mine ar fi important să „leg” golurile, însă nu contează cine va marca, ci important va fi să câştigăm. Iar, după părerea mea, peste trei-patru etape cred putem fi pe primul loc al clasamentului”, a spus Nini Popescu.

Arbitrează Andrei Antonie

Jocul de mâine, restanţă din cadrul etapei cu numărul 5 a Ligii 2 Casa Pariurilor, va fi condus de către o brigadă din Bucureşti, alcătuită din Andrei Antonie – Iulian Radu şi Vlad Bârleanu. Arbitru de rezervă va fi Cristian Georgescu, tot din Capitală, iar ca observatori au fost delegaţi Liviu Seceanu (Galaţi, pentru arbitraj) şi Adrian Petre (Buzău, pentru organizare).

Biletele se găsesc la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană”, ce va fi deschisă, mâine, de la ora 09.00, până la startul confruntării.

Următorul meci

Gloria Buzău vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Gloria Buzău
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043