FC Petrolul Ploieşti şi Flanco România, cel mai eficient retailer autohton de produse IT&C, electronice şi electrocasnice, vor continua parteneriatul început în urmă cu un an. Anunţul a fost făcut, astăzi, într-o conferinţă de presă la care au participat domnii Mihăiţă Herea, regional sales manager Flanco România, şi Octavian Grigore, vicepreşedintele FC Petrolul Ploieşti.
„Încep prin a felicita echipa Petrolul Ploieşti pentru parcursul din sezonul trecut şi pentru atingerea obiectivului, anume promovarea în eşalonul secund. Flanco este mândră să susţină şi în acest an drumul echipei spre binemeritatul ei loc din Liga I. A mai rămas un singur pas până la realizarea mareului obiectiv şi mă aştept să avem un sezon cu multe emoţii şi cu multe bucurii”, a precizat Mihăiţă Herea, cel care a explicat şi de ce Flanco a ales să prelungească acest parteneriat. „Flanco este brandul de încredere al românilor încă din 1994. Asta înseamnă că suntem atenţi la dorinţele clienţilor noştri şi reuşim să atingem aşteptările acestora. Avem o reţea de 125 de magazine, suntem prezenţi în 90 de oraşe din România, dar pentru noi este foarte important să ne implicăm activ în viaţa comunităţilor locale, să sprijinim proiectele în care noi, dar şi clienţii noştri, credem şi să susţinem valorile româneşti. Astfel, pornind de aici, pentru noi a fost un singur pas până la prelungirea înţelegerii cu echipa ploieşteană. Nu în ultimul rând, ceea ce ne apropie de FC Petrolul Ploieşti sunt valorile în care credem şi pe care le împărtăşim. Flanco crede în spiritul de învingător, în munca făcută din pasiune, iar pasiunea şi dorinţa de a câştiga se vede la echipa ploieşteană în permanenţă. Închei prin a ura mult succes Petrolului şi să sper ne bucurăm împreună la final”, a adăugat Mihăiţă Herea.
„Flanco este unul dintre partenerii care a fost aproape de noi de-a lungul timpului, care are încredere în proiectul pe care noi încercăm să-l implementăm cu succes la FC Petrolul, aşa încât nu poate decât să ne bucură faptul că vom mergem împreună mai departe. Ne dorim să avem o colaborare foarte bună, atât în acest an cât, mai ales, în anii viitori”, a spus şi vice-preşedintele FC Petrolul Ploieşti, Octavian Grigore.