Petrolul revine, mâine, pe „Ilie Oană”, pentru primul joc susținut pe teren propriu în cadrul fazei play-out. Adversara „lupilor” va fi Concordia Chiajna, partida, transmisă în direct de către Digisport, TelekomSport și LookSport, urmând să se dispute de la ora 11.00.
Cu două victorii consecutive obținute de la întoarcerea lui Octavian Grigore pe banca tehnică, formația noastră își dorește să-și continue parcursul bun și în meciul de mâine, de pe teren propriu, cu Concordia Chiajna. Fără vreun obiectiv concret în ceea ce privește lupta din clasament, petroliștilor nu le-a rămas să lupte decât pentru onoare, ocuparea locului 7 în grupa de play-out neputând atenua, totuși, amărăciunea rătării obiectivului propus la început de campionat.
Pentru Concordia, în schimb, meciul de mâine, de pe „Ilie Oană”, mai are o oarecare miză concretă, formația ilfoveană având, încă, ceva emoții în ceea ce privește evitarea locului care duce la barajul pentru supraviețuirea în cel de-al doilea eșalon. Cu un lot, însă, peste nivelul locului ocupat, trupa lui Claudiu Niculescu n-ar trebui să întâmpine dificultăți pe acest final de campionat, dar și la Chiajna rămâne, fără doar și poate, senzația unui sezon ratat.
Pentru întâlnirea de mâine, „lupii” vor intra, conform obiceiului, de astăzi în cantonament, iar Octavian Grigore va avea la dispoziție aproape întreg efectivul. Din lot va lipsi, din cauza unei accidentări suferite în meciul de la Reșița, fundașul central Marian Huja, dar, în această săptămână, au revenit la antrenamente Mario Bratu și Alexandru Saim Tudor, ambii absenți la jocul din etapa trecută.
Cele două echipe s-au aflat față în față și în urmă cu aproape o lună de zile, pe sinteticul de la Chiajna, atunci când au incheiat la egalitate, 0-0, rezultat care, avea să se vadă ulterior, a contat mult în ratarea, de către petroliști, a calificării în play-off.
Partida de mâine, ce va începe la ora 11.00, va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marius Chițu (Târgoviște) – Cătălin Iulian Brânză (Botoșani) și Ramona Doriana Udrea (Tg. Jiu). Arbitru de rezervă va fi Vasile Buzea (București), iar ca observatori au fost delegați Teodora Albon (Cluj) și Marian Lumânare (București).