FC Petrolul – CS Mioveni 0-0/ Remiză „albă” pe „Ilie Oană”

Ne continuăm seria meciurilor fără înfrângere și a celor în care nu primim gol, dar o întrerupem, totuși, pe aceea a victoriilor! A fost 0-0, în această seară, pe „Ilie Oană”, în confruntarea cu CS Mioveni, un meci în care n-am reușit să atingem nivelul care să ne permită să câștigăm cele trei puncte!

Nae Constantin n-a îndemnat degeaba la prudență în declarațiile sale de dinaintea meciului cu CS Mioveni. E drept, Petrolul venea după trei victorii consecutive, întâlnea echipa care obținuse doar un punct în precedentele șase runde, dar statutul de favoriți încă nu-i „prinde” pe „lupi”, iar o prea mare doză de optimism ar fi putut avea, în același timp, efectul unui bumerang. Și lucrurile s-au confirmat, în mare parte, pe teren, prin modul în care s-au derulat ostilitățile pe parcursul celor mai bine de 90 de minute, Mioveniul, cu Flavius Stoican la debut pe bancă, reușind să pună multe probleme și să spere că poate pleca cu un succes de pe „Ilie Oană”

Asta pentru că formația argeșeană a fost cea care a avut ocaziile mai multe și mai clare. În prima repriză, bara l-a salvat pe Vâlceanu, la reluarea spectaculoasă, din interiorul careului, a lui Lixandru (36), iar după pauză Antal (64) a înscris cu un șut frumos, expediat de la 22 de metri, dar VAR-ul și-a dovedit utilitatea, confirmând decizia asistentului Daniel Mitruți, cel care anulase golul pentru un ofsaid milimetric!

În schimb, jocul Petrolului n-a produs prea multe în plan ofensiv. Multă precipitare, puțină luciditate și, în consecință, rare oportunități de a „dezgheța” tabela. Poate Gicu Grozav (66) să fi fost cel mai aproape de gol, dar mijlocașul n-a mai găsit execuția tehnică pe care să scrie „trei puncte”, trimițând, din careu, pe lângă bara din stânga lui Iustin Popescu.

Rezumând, un 0-0 perfect justificat după cum s-a jucat. Pentru Petrolul este punctul cu numărul 11, care ne va ține în prima jumătate a ierarhiei după etapa a șaptea din Superliga, dar și înaintea unei săptămâni cu încă două meciuri pe „Ilie Oană”: miercuri, de la ora 16.30, cu Chindia Târgoviște și duminică, de la ora 13.30, cu FC Botoșani.

Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu) și Cristi Stavri.

 FC Petrolul – CS Mioveni 0-0

FC Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Huja – Pashov (60 Borța), Jair, Seto (60 Cebotaru), Țicu (cpt) – Bratu (46 Cioiu), Ivanovski (83 Măzărache), Grozav (72 Irobiso). Antrenor: Nicolae Constantin.

CS Mioveni: Popescu – Balaur, Scarlatache, Garutti – Oancea, Lixandru (88 Toma), Pop, Șerbănică (88 Trif) – Blănaru, Antal (75 Coșereanu), Buziuc (61 Panait). Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonașe galbene: Huja (49)/Scarlatache (20), Oancea (78).

Au arbitrat: Viorel Nicușor Flueran – Daniel Mitruți și Marius Badea.

VAR: Sebastian Colțescu. AVAR: Vlad Bârleanu.

Rezervă: Marian Barbu.

Observatori: Adrian Vidan (pentru arbitraj) și Ion Marin (pentru organizare).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043