Petrolul vizează, mâine, cea de-a patra victorie consecutivă, în partida pe care o va disputa, pe „Ilie Oană”, cu ultima clasată, CS Mioveni. Întâlnirea va începe la ora 19.00.
Pentru prima dată în acest sezon, Petrolul poată să pară echipă favorită să obțină cele trei puncte, în condițiile în care vine după trei succese și va primi vizita „lanternei” ierarhiei Superligii, CS Mioveni, formație ce l-a instalat la conducere, zilele trecute, pe Flavius Stoican. O postură pe care, însă, „lupii” o resping din start, atrăgând atenția asupra dificultății întâlnirii. „Este un meci de la care, sincer, nu știu la ce să mă aștept! Ei au un nou antrenor din această săptămână și, așa cum se știe, de fiecare dată se crează un șoc cu o astfel de schimbare. Pe de altă parte, a fost o săptămână dificilă pentru mine, pentru că a trebuit să gestionăm succesul de la Craiova și să facem în așa fel încât să reușim să-i ținem pe jucători cu picioarele pe pământ”, a spus Nicolae Constantin, cel care, după ce și-a ispășit cele două etape de suspendare, va reveni, de mâine, pe banca tehnică a petroliștilor.
„Eu aș cataloga jocul de mâine ca fiind unul dintre cele mai grele pe care le-am avut de pregătit până acum. Am văzut meciurile lor și nu mi-au lăsat impresia că ar fi o echipă care s-a apărat pe două linii, ba chiar le-au pus probleme adversarilor atunci când au avut posibilitatea. Probabil că acum, cu noul antrenor, vor fi ceva modificări și la ei, dar noi suntem pregătiți și să atacăm, și să ne apărăm. Tot ce vreau este ca la final să obținem cele trei puncte”, a adăugat tehnicianul „galben-albaștrilor”, cel care a avut un mesaj și pentru cei care au criticat jocul Petrolului din ultimele etape. „Am reușit să strângem puncte și asta contează cel mai mult. Cred că e loc de mai mult respect și ar trebui să ne ocupăm fiecare de echipa lui și să vedem, în momentul în care am pierdut, de ce s-a întâmplat asta. Nu să dăm vina pe adversar, pe jocul adversarului! Suntem o echipă nou promovată, am adus jucătorii pe care ni i-am permis și încercăm să scoatem maximum posibil de la fiecare meci, indiferent de numele adversarului. Iar, până acum, ne-a ieșit, e drept, jucând mai închis, mai organizat zic eu. Se vorbește mult despre antifotbal, dar asta înseamnă să tragi te timp, să te tăvălești pe jos, să iei cartonașe, iar noi, la ultimul meci, n-am luat niciun cartonaș și nici nu ați văzut jucători acuzând cârcei sau altceva de genul acesta”, a concluzionat Constantin.
Despre întâlnirea de mâine a vorbit și Marius Cioiu, unul dintre titularii din partidele acestui început de sezon. „Va fi un meci destul de dificil, în niciun caz nu trebuie să ne gândim la punctele acumulate până acum de către cei de la Mioveni sau la locul pe care îl ocupă ei în clasament. Dacă vom face asta, atunci va fi o greșeală! Trebuie să fim concentrați și conectați pe tot parcursul celor 90 de minute și sper, și cred, că vom reuși să câștigăm. Nu contează scorul, important este să fie victorie și să luăm cele trei puncte”, a spus mijlocașul „galben-albaștrilor”. „Ne dorim să fim susținuți, și de această dată, de un public cât mai numeros. Suporterii ne-au fost alături la fiecare meci, atât acasă, cât și în deplasare, ne ajută de fiecare dată și trebuie să-i facem bucuroși și după acest joc”, a mai afirmat Cioiu.
Partida de mâine va începe la ora 19.00, biletele fiind disponibile până la startul confruntării, atât on-line, pe www.entertix.ro, cât și la casa stadionului „Ilie Oană”, deschisă astăzi până la ora 20.00, iar mâine începând cu ora 08.30.
Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Viorel Nicușor Flueran (Craiova) – Daniel Mitruți (Craiova) și Marius Badea (Rm. Vâlcea). Arbitru VAR: Sebastian Colțescu (București). Arbitru AVAR: Vlad Bârleanu (București). Rezervă: Marian Barbu (Fărăgaș). Observatori: Adrian Vidan (București, pentru arbitraj) și Ion Marin (București, pentru organizare).
Dragoș Gheorghe, împrumutat la CSA Steaua
Din lotul echipei noastre nu mai face parte mijlocașul Dragoș Gheorghe, acesta urmând să evolueze, sub formă de împrumut, până la finalul sezonului, la divizionara secundă CSA Steaua. Gheorghe aparține de Astra Giurgiu, grupare de la care este împrumutat, până în vara anului 2023, de către Petrolul Ploiești. Mulțumim, Dragoș, și mult succes!